La Stârcea a fost organizată și anul acesta o tabără de vară pentru copiii din parohia din localitate și Parohia din Glodeni, cu prezența voluntarilor Asociației Mission Moldova (Italia), conduși de Pr. Mario De Stefano. Părintele paroh Stanislav Obreja a organizat o săptămână de animație pentru copiii din cele două parohii, care a inclus jocuri, activități recreative și multe altele. Contribuția surorilor din Glodeni a fost foarte importantă, în special pentru primirea voluntarilor din Italia. De asemenea, în aceste două parohii, tabăra de vară a reprezentat un moment important din viața comunității, mai ales în beneficiul copiilor care, de obicei, pe timpul verii, nu au mari oportunități de a se întâlni pentru un moment de distracție și timp liber. Trebuie de amintit că angajamentul Asociației Mission Moldova continuă de mai mulți ani, și de prezența voluntarilor acesteia au beneficiat și alte parohii, precum Parohia „Providența Divină” din Chișinău iar anul trecut (2018) Parohia din Cretoaia. Asociația Mission Moldova este partener de proiecte permanent al Fundației „Regina Pacis”.