Credincioșii catolici, și nu numai, au participat, la 1 iunie 2019, la Iași, la întâlnirea cu Papa Francisc. Iată un rezumat al emoțiilor acestei întâlniri sub forma unei cronologii a bucuriei unui eveniment atât de mare.

„Toți în autocare! Am pornit”

1 iunie 20119, ora 6.30: primii pelerini încep să se adune în curtea Catedralei „Providența Divină” din Chișinău, nerăbdători să se urce în autocare pentru a pleca spre Iași, unde știau că trebuie să se întâlnească cu Sfântul Părinte Papa Francisc. Nu sunt mulți, dar cei care sunt participă la sfânta Liturghie celebrată în cinstea sfântului Iustin Martirul din Capela „Maica Bunului Sfat”. Se face ora 7.00. Curtea catedralei deja mișună de oameni, toți așteptând cu sufletul la gură ora anunțată pentru plecare. Se putea citi pe chipurile lor bucuria unui drum care se va încheia cu o întâlnire unică pentru ei: îl vor putea saluta pe Papa Francisc. Pe lângă toată emoția, mai vine și un reporter TV pentru a arăta unei țări cum catolicii (și nu doar) din Republica Moldova, organizat, merg să se întâlnească cu cel care este capul vizibil al Bisericii Catolice.

Surpriză. Ora 7.30. Autocarele sunt cu motoarele pornite, dar nimeni nu dă semnalul de pornire. De ce oare? Pentru că suntem încă în așteptarea celor care s-au înscris, dar care, din varii motive, poate mai întârzie. Tensiunea așteptării crește. Dar crește și speranța că în curând pornim. Și nu putea fi înșelată speranța celor aproximativ 200 de pelerini din Chişinău, Stăuceni şi Crețoaia, așa că la ora 8.00 se dă semnalul: „Toți în autocare! Am pornit, pentru că ne așteaptă un drum lung”. O coloană de cinci autocare, cu afișul prezenței Papei Francisc la Iași pleacă din fața catedralei catolice din Chișinău. Emoții mai puține? Nici pe departe. Nerăbdarea așteptării de a porni este înlocuită, chiar din primele clipe, de cea a sosirii la Iași și a întâlnirii cu Sfântul Părinte. Toți întrebau: „Cât timp facem până acolo?”

Invocând-o pe Maria, Mama noastră

Ieșim din Chișinău și, întrucât știam că urma să participăm la o întâlnire mariană, fiecare caută prin buzunare rozariul pentru a medita mistere de bucurie (era și sentimentul care ne copleșea pe toți) ale rugăciunii care atât de mult îi place Mamei noastre cerești. Două mistere în polonă, alte două în română, al cincilea în rusă (doar mergem împreună!!!), așa că am ajuns la Vama Albița sub mantia ocrotitoare la Mariei. Emoții și acolo: Cât vom sta? Dar vom putea să trecem cu toții? Ne vor verifica așa cum se face de obicei sau totuși...? Ca preot, nu puteam decât să-i încurajez: „Are grijă Dumnezeu de toate!” Și a avut. O oră (dar și eram cam 200...) și iată-ne pe teritoriul „Grădinii Maicii Domnului”.

Stația terminus

Cu cât distanța până la Iași devenea mai scurtă, cu atât emoțiile deveneau mai mari. Este și asta o lege a matematicii... „Ura!” au strigat toți din autocarul pentru care eram responsabil când i-am anunțat că am intrat în Iași. Toți priveau pe geam și-mi cereau să le arăt unde va avea loc întâlnirea. I-am ținut în suspans până am coborât din autocar pe malul Bahluiului și abia atunci le-am arătat vârfurile turlelor Palatului Culturii și le-am spus: „Vreo 3-4 km tot avem de mers. Dacă doriți, Primăria Iași pune la dispoziție autobuze până aproape de locul cu pricina”. Majoritatea mi-au spus că merg pe jos. Și așa am făcut.

Mergeam când în față, când în spate, doar să nu pierd pe vreunul. Nici nu am pierdut. Toți știau unde trebuiau să ajungă, mai ales – și pentru asta un mare „mulțumesc” – că pe tot traseul erau voluntari care ne orientau: la dreapta la semafor, la stânga acolo ș.a.md. Și așa, plini de emoția așteptării, am ajuns lângă Palatul Culturii, unde trebuia să trecem două puncte de control. Unii au mers imediat spre Zona 1, pentru a fi cât mai aproape de Sfântul Părinte, alții au spus că se mai plimbă prin spatele Palatului Culturii. Oricum, și pe unii și pe alții i-a prins ploaia și grindina; unii s-au adăpostit pe unde au putut, alții sub umbrele (cei care le aveau), alții s-au lăsat udați, spunând că „suferința” se merită și au oferit-o pentru Sfântul Părinte. Iarăși un mare „mulțumesc” organizatorilor, pentru că, urmărind prognoza meteo, au pregătit pelerine pentru pelerini.

Tensiunea așteptării..., dar în bucurie

Se părea că mai este mult timp, că ne va cuprinde plictiseala... Da’ de unde? Cântece, mărturii, discursuri, imagini cu vizita Papei Ioan Paul al II-lea din 1999. Toate au făcut nici să nu simțim cum am ajuns la momentul în care ni s-a spus că Papa Francisc ajunge la Iași mai devreme decât era prevăzut. Zeci de mii de glasuri au început atunci să strige: „Viva Papa!” Nu cred că mai este nevoie de vreo dovadă a iubirii pe care credincioșii adunați la Iași o au față de Sfântul Părinte. Emoții... emoții... Mai ales atunci, când, în febra așteptării, l-am văzut urcând pe scenă pe Preasfințitul Anton Coșa, episcopul nostru, cel care a făcut dezirabilă și posibilă această întâlnire. Preasfințite, vă mulțumim!!!

Și momentul mult așteptat a venit!!! Pe ecranele montate în diversele locații ale pieței Palatului s-a arătat figura unui om îmbrăcat în alb – era Papa Francisc – ce cobora din avion pentru a urca într-o „Dacia” și pentru a se îndrepta spre mulțimea care-l aștepta cu nerăbdare... Lacrimi de bucurie: papa e în Iași, papa e atât de aproape de noi! Urmăream toți cu sufletul la gură fiecare metru de drum pe care înainta Sfântul Părinte pentru a ajunge la noi. Și vedeam un singur lucru: un chip senin, vesel, o mână care-i saluta pe cei aflați pe marginea drumului pentru a-i ura „Bun venit, urmaș al sfântului Petru!” Noi între timp, cei veniți din Republica Moldova, eram preocupați pentru credincioșii noștri vorbitori de limbă rusă să le asigurăm o actuosa participatio la această întâlnire, distribuind aparate pentru traducerea sincronă, explicându-le ce buton să apese, ce buton să nu apese. Și aici un mare „mulțumesc” Mișcării Focolarelor care, ca întotdeauna, este deschisă în iubire față de toți.

„Să mergem împreună!”

Ecrane... care nu făceau decât să mărească emoția. Iată-l pe Papa Francisc ajuns în catedrală. Iată mulțimea de bolnavi și bătrâni salutați, îmbrățișați și binecuvântați de el. Iar între timp, după încă o scurtă ploaie – minune –, cerul a început să se însenineze. Dumnezeu este cu noi!, asta spuneau cei care așteptau cu sufletul la gură ca papa să iasă din catedrală, să urce în papamobil și să vină în piață, unde, 150.000 de pelerini îl așteptau pentru a-l saluta și pentru a fi salutați de dânsul. Și momentul cel mare a venit! Iată-l printre noi, iată-l, iată-l!!! Papa Francisc este printre noi, Papa Francisc este cu noi, Papa Francisc este ÎMPREUNĂ cu noi! Ce bucurie mai mare putea să ne ofere Providența? Fiecare să răspundă în conștiință, dar o spun, cu toată sinceritatea, că nici drumul lung până la Iași, nici orele de așteptare, nimic, dar nimic, nu a putut umbri bucuria de-l avea pe Sfântul Părinte printre noi! Cuvintele chiar devin aici flatus vocis. Aplauzele, tresăltările de bucurie, strigătele izbucnite din piepturile pelerinilor nu pot fi redate prin cuvinte...

Un „Bună seara!” memorabil...

„Bună seara” cu care ne-a salutat Sfântul Părinte m-a dus cu gândul la acel 13 martie 2013, când, de la balconul Bazilicii „Sfântul Petru”, a răsunat acel memorabil „Buona sera” al unui om cu totul dăruit lui Dumnezeu și omenirii, al unui om ce și-a plecat capul pentru a primi binecuvântarea poporului. UN OM ÎMBRĂCAT ÎN ALB. Nu voi intra în amănuntele celebrării mariane, doar vreau să amintesc două momente cu rezonanță specială pentru Biserica locală din Republica Moldova: urcarea pe scenă a unei familii cu 11 copii, dintre care unul este Pr. Mihai Balan, parohul Parohiei „Providența Divină” din Chișinău, și Rugăciunea credincioșilor, în cadrul căreia ultima invocație (finis coronat opus) a fost citită de dna Lucia Arseni, de la noi, din Chișinău, din Republica Moldova. Două momente, pe lângă cel al salutului special adresat de Sfântul Părinte credincioșilor veniți de peste Prut, care ne-au umplut de lacrimi... Și erau lacrimi de bucurie, pentru că l-am simțit pe Papa Francisc alături de noi.

...și un drum de întoarcere

Nu pot să exprim prin cuvinte devoțiunea cu care cu toții am primit binecuvântarea apostolică. Nu prin intermediari (cum a fost în septembrie când la Chișinău s-a aflat în vizită, tot timp de trei zile, Cardinalul Pietro Parolin), ci direct de la el, de la Sfântul Părinte. Dar cum orice început are și un sfârșit, plecarea lui de pe piața Palatului Culturii din Iași în aplauzele și strigătele de bucurii „ale unei mulțimi în sărbătoare” (Ps 42,5) ne-a lăsat oarecum triști..., însă doar în aparență, pentru că sunt momente din viață care nu se uită. Cum nu se va uita nici întâlnirea pentru care am venit la Iași ca SĂ MERGEM ÎMPREUNĂ cu Sfântul Părinte Papa Francisc.

Un drum de întoarcere. Aceeași vamă, nu și aceleași sentimente. Emoțiile erau acum manifestarea reală a unui bucurii imense: l-am atins cu privirea pe Papa Francisc!!! Ce ne trebuie mai mult de atât? Un singur lucru: să-i urmăm îndemnurile pe care ni le-a adresat din inima lui de părinte și păstor. M-am întors de acolo un alt om, un alt preot, unul care, încurajat de prezența Sfântului Părinte, a învățat să-l iubească, să se apropie mai mult de Dumnezeu, de Maria, de oameni. Doamne, cât de mult mă iubești! Doamne, cât de mult iubești Biserica din Republica Moldova!

Un singur lucru ne mai rămâne să spunem: Deo gratias – Doamne, îți mulțumim!

Pr. Petru Ciobanu