Şi în acest an la Chişinău s-a celebrat din plin Sărbătoarea Învierii Domnului, care a adus cu sine un plus de bucurie, speranţă şi lumină. Toate aceste sentimente şi trăiri pascale ale credinţei s-au reflectat în ceremoniile specifice acestui timp sacru rememorat în timp istoric, dar în mod special, ele au putut fi vizibile, în privirile credincioşilor care au participat în mod activ spiritual la aceste celebrări sfinte, începând cu perioada de pregătire a Postului Mare şi terminând cu celebrarea Învierii Domului.
Momentele deosebite ale istoriei acestui Paşte s-au petrecut pe durata celor trei zile premergătoare Duminicii Învierii numite Triduum Pascal şi culminând cu celebrarea propriu-zisă a Învierii Domului. Totul a început în dimineaţa zilei de Joia Mare, când la orele 10.00, credincioşi şi toţi preoţii diecezei adunaţi în jurul păstorului PS Anton Coşa au celebrat, conform unei vechi tradiţii bisericeşti, Liturghia Crismei, în cadrul căreia, au fost sfinţite uleiurile ce vor fi folosite la celebrarea sfintelor sacramente, Episcopul accentuând în predinca sa importanţa acestui moment în viaţa sacramentală a Bisericii locale.
Aceasta liturghie a consolidat comuniunea sacerdotală în jurul episcopului prin reînnoirea jurămintelor preoţeşti din partea preoţilor. La final, PS Anton Coşa a mulţumit tuturor preoţilor şi i-a încurajat în munca lor pastoral pentru Poporul lui Dumnezeu.
În cursul serii acestei zile, la Chişinău, celebrarea Cinei Domnului a fost prezidată de PS Anton Coşa având alături la concelebrare pe toţi preoţii din parohia Centru. Unul din momentele deosebite ale acestei celebrări a fost bucuria celor 11 persoane de diferite vârste mature care au intrat în comuniune deplină cu Biserica Catolică şi au primit pentru prima dată în viaţa lor Sfânta Împărtăşanie după o pregătire catehetică sistematică. De asemenea, rememorând gestul de slujire al lui Isus, Preasfinţitul Coşa a săvârşit ritul spălării picioarelor a 6 bărbaţi. După sfânta Liturghie, Preasfântul Sacrament a fost purtat în procesiune solemnă, într-un loc special pregătit în biserică numit “temniţa lui Isus”. Credincioşii au avut posibilitatea să facă adoraţie până spre miezul nopţii.
Vineri Sfânta a fost o zi trista pentru toţi creştinii. Biserica se alătură acestei dureri şi nu celebrează sfânta Liturghie dar rămâne toată ziua în meditaţie şi rugăciune. În timpul serii, credincioşii împreună cu preoţii s-au adunat în biserici, şi pentru ultima data în acest Post Mare, l-au urmat pe Isus pe drumul crucii, iar apoi au participat în reculegere la celebrarea Patimii Domnului Cristos. La terminarea acestei ceremonii, Preasfântul Sacrament a fost dus într-un loc special pregătit în biserică, numit “mormântul lui Isus”. Păstorul diecezei a condus celebrările din această zi, înconjurat de preoţii din parohie şi de un mare număr de credincioşi.
În Sâmbăta Sfântă credincioşii au continuat să mediteze la Patimile Mântuitorului. Seara după asfinţitul soarelui, credincioşii catolici s-au adunat din nou în bisericile parohiale pentru a celebra în mod solemn Învierea Domnului. La Chişinău celebrarea a început la ora 20.30 cu sfinţirea focului de la care a fost aprinsă lumânarea pascală, simbol al lui Cristos cel Înviat, lumină călăuzitoare şi mântuitoare a popoarelor. În predica pe care a ţinut-o în această Vigilie Pascală, Preasfinţitul Anton remarca faptul că “în misterul pascal nu numai omul dar întreaga creaţie este mântuită şi eliberată din întunericul pierzării. Nu ingineria genetică poate crea un om nou şi perfect, dotat cu o nouă conştiinţă despre sine şi relaţia sa cu Dumnezeu, dar credinţa în înviere şi o dorinţa personală de autodepăşire, mai ales în ceea ce priveşte destinul său veşnic.”Trebuie remarcat faptul că, după mulţi ani, anul acesta la Chişinău nu a fost conferit Sacramentul Botezului vreunui adult.