Vineri 1 august, isi incheie activitatea pastorala in Dieceza de Chisinau pr. Stanislav Ioan Cucharec.
Imediat dupa sfintirea sa ca preot de către episcopul de Iaşi, PS Petru Gherghel, a venit pe meleagurile moldave la chemarea Preasfinţitului Anton Coşa pentru a se număra printre cei care aruncă sămânţa Evangheliei pe un teren care se dezvolta pe zi ce trece. Cu siguranţă, după 11 ani în slujirea lui Dumnezeu în Dieceza de Chişinău, evenimentele, locurile şi oamenii păstoriţi vor rămâne cu o rezonanţă profundă în sufletul părintelui Stanislav.
Pentru râvna sa misionară un gând de recunoştiinţă, şi mult spor în apostolatul viitor, oriunde Vă va chema Dumnezeu să-I slujiţi!
Repere biografice:
- Născut la data de 9 mai 1973, în satul Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului, din judeţul Suceava (intr-o familie de origine polonă).
- La data de 24 iunie 1997 sfinţit preot de către Excelenţa Sa Petru Gherghel, Episcop de Iaşi.
- La 4 august acelaşi an, activează în Parohia "Providenţa Divină" din Chişinău, în postul de vicar. Un an mai târziu exercită şi misiunea de administrator parohial în Parohia Creţoaia.
- La 1 august 1999 este administrator economic al Palatului episcopal.
- Între anii 2000 - 2003 a fost parohul comunităţii din Stîrcea.
- La 1 august 2002, este numit paroh al Parohiei "Providenţa Divină" din Chişinău, cumulând totodată şi funcţia de paroh la Stârcea până în decembrie 2003.
- La data de 25. 01. 2005 a fost eliberat din oficiul de paroh şi numit "Responsabil cu activitatea pastorală pentru credincioşii de limbă polonă în cadrul Parohiei "Providenţa Divină" din Chişinău şi pentru localităţile din partea centrală şi de sud a Episcopiei de Chişinău".