Tare frumoasă este Sărbătoarea Paștelui! Dar cuvântul ”frumos”, mai mult încurcă cu această ocazie, pentru că nu arată deloc ceea ce simte un credincios sau chiar un necredincios  la această sărbătoare minunată. E cam ca la Crăciun, doar că atunci simți că bucuria divină se coboară de la Dumnezeu, de undeva de sus, din cer; acuma însă, urcă din sufletul nostru spre cer.

Sunt convinsă că și cei care nu cred în Dumnezeu, tot simt această bucurie. De exemplu nu poți să te saluți cu cineva cu ”Cristos a Înviat” uitându-te la el într-o doară și cu jumate de gură. Eu vorbesc  despre asta pentru că îl cunosc pe tata: pe el nu îl interesează de Dumnezeu și nu l-am văzut să fi intrat vreodată în biserică, când eram mici după ce a murit mama, ne spunea că pierdem vremea că mergem la biserică și că avem atâtea altele de făcut. Dar la Paști...tata e alt om, chiar dacă bea un pahar de vin, e alt om. Se uită la ceilalți, cum se bucură, cum se salută, cum se îmbracă și vrea să fie ca ei, chiar dacă nu intră nici mort în biserică, dar citești pe fața lui că se bucură și el.

Chiar dacă sunt plecată de câțiva ani din sat și lucrez la oraș, când la Moscova, când prin Moldova, am venit întotdeauna acasă de Paști. Crețoaia, satul în care m-am născut și am copilărit până când a murit mama, e un sat urât și murdar, dar e sătucul meu în care am văzut-o mai întâi pe mama, apoi pe vecini, apoi lumea din sat, apoi am cunoscut ce înseamnă să ai prieten și prieteni, apoi l-am cunoscut pe părintele și pe surori, apoi l-am cunoscut pe Dumnezeu; acuma încerc să mă cunosc pe mine. Ca să fiu sinceră, doar la Crețoaia mai intru în Biserică ca să mă întâlnesc cu Isus; nu pentru că nu ar mai fi și alte biserici la Moscova sau la Chișinău, dar ca și tata, nu găsesc timp niciodată pentru asta.

Părintele Andrei văzându-mă acasă, m-a întrebat anul acesta dacă pot să scriu câteva rânduri despre cum simt eu sărbătorile de Paște, în ce limbă vreau și în cuvinte simple. Apoi m-a întrebat dacă poate să le mai citească și alții. Am spus că nu, în nici un caz nu vreau să le mai vadă cineva, dar în joia sfântă, când mă programasem la adorație seara după Sf. Liturghie, în fața lui Isus închis în temniță, mi-a părut rău pentru răspunsul meu: părintele mi-a spus că trebuie să scriu doar cum am simțit eu Paștele la Crețoaia, fără prea multe cuvinte dacă se poate, căci mi-a spus că atunci când nu trebuie, sunt prea vorbăreață, deși nu are dreptate. Așa că iată cum am trăit noi Paștele:

Sâmbătă, înainte deFlorii, ne-am adunat femei și fete, și am făcut curățenie în Biserică. Nu mai zic că una dintre noi era să cadă de la 3 metri de pe scară, curățind candelabrul. În total am fost 9 femei și fete, și ne-a ajutat mereu s. Lucia. Părintele a intrat, ne-a mulțumit și s-a minunat când a văzut că am curățit geamurile și pe dinafară, dar când a ieșit din biserică, a lăsat în urma lui niște urme de noroi cam groase (sper să nu se supere când o să traducă aceste rânduri).

De la Florii, nu am mai fost la Sf. Liturghie până Joi seara, când au venit mulți credincioși, și ne-am împărtășit cu Trupul și Sângele lui Isus Cristos, urcând fiecare la altar. După Sf. Liturghie ne-am împărțit în două grupuri ca să-l felicităm pe părintele nostru drag cu Ziua Preoției, pe de o parte noi credincioșii catolici, și pe de altă parte, părinții copiilor din grădiniță (majoritatea ortodocși n.r.). Nu știu cum am reușit să ne înțelegem unii cu alții, că am cumpărat împreună aceiași floare de ghiveci de două ori, doar că a părinților era înflorită. Pe părintele Andrei de-acuma îl cunoaștem bine și în ochi îi citeam până acuma bucuria sau supărarea de părinte. Acuma însă n-am mai citit nimic, căci părintele parcă special și-a pus niște ochelari fumurii. I-am cunoscut totuși emoția de bucurie după glas.

Seara am rămas mai mult la adorație, pe grupuri,pe familii sau persoane. Pe ușa de la intrare erau listele pe care se insemna fiecare la ora care putea: joi de la 19-22, vineri de la 9 dimineața până la 15.00, iar apoi de la 18.00-22.00, iar Sâmbăta Sfântă de la 9.00 până la 16.00.

Eu împreună cu sora mea am mai reușit să mergem o dată  doar sâmbătă dimineața pentru o oră de adorație, în fața mormântului lui Isus. Vineri la ora 15.00 părintele anunțase Calea Crucii prin sat cum facem în fiecare an. În fiecare an ne-a spus că dacă va fi ploaie sau noroi nu se va mai ține, dar dacă este vânt puternic și rece, atunci nu trebuie să ne speriem, căci înseamnă că Isus ne cheamă să-i stăm alături. Am vorbit cu sora mea și ne-am mirat că în fiecare an, în Vinerea sfântă este un vânt rece  care te dă jos din picioare, așa a fost și anul acesta. Nu am fost prea mulți, iar părintele a dus crucea. Când am intrat în biserică a început și ploaia. Apoi a urmat Sf. Liturghie (ceremoniile din Vinerea Sfântă n.r.). 

La rugăciunea pentru toți, eu am citit intențiile, apoi părintele a cântat rugăciunea. Cel mai emoționant moment a fost dezvelirea Sf. Cruci, când am sărutat-o, am simțit că-mi dau lacrimile, doar nu era prima dată că vedeam o cruce cu Isus Răstignitul pe ea!

Sâmbătă dimineața am mers la ora de rugăciune la care mă înscrisesem, apoi seara am reușit să mă spovedesc cu 1 oră înainte de Sf. Liturghie din Noaptea de Paști care a început la ora 8. În fața bisericii băieții au pregătit focul din care se aprinde lumânarea (pascală n.r.), iar părintele în acest an a reușit să aprindă lumânarea din prima încercare, căci nu era nici o adiere de vânt. Noi, 10 persoane, am pregătit cele 7 lecturi și psalmii, și a ieșit destul de bine căci ne-am pregătit 2 săptămâni cu s. Tonia. Dacă vorbesc despre predică, iarăși se va supăra părintele, dar e prima predică de o oră la care nu mi s-au închis ochii, nu știu ce ar fi fost dacă ar mai continuat...Din predică îmi aduc aminte că a vorbit mereu despre Puterea lui Dumnezeu care ne poate învia pe toți.

Cel mai frumos moment a fost procesiunea cu Sf, Taine în jurul Bisericii de trei ori cu clopotele și clopoțeii care răsunau, noi cântând sub cerul senin și plin de stele.

Apoi, părintele a sfințit coșurile cu alimente pe care le-am adus, pâine, colaci, cozonaci, pască, carne cârnați, legume, sare și alte alimente. Ne-a îndemnat să ne rugăm pentru binefăcătorii noștrii din Cahul care ne trimit înfiecare an pasca pe care o sfințim în Biserică. Cam așa a fost acest Paște în satul nostru, când am ajuns acasă am văzut că era 11.30, dar eram plini de bucurie și chiar dacă nu a vrut în ruptul capului să vină cu noi la biserică, ca în fiecare an am văzut iarăși aceiași bucurie și în ochii lui tata. Cristos a înviat!

Tatiana / Crețoaia