Primirea și speranța sunt obiectivele care însoțesc angajamentul Diecezei de Chișinău în ajutorarea refugiaților din Ucraina.
 
Diferitele organizații diecezane au început activitățile de primire în moduri diferite. Organizarea cât mai rapidă a spațiilor necesare, achiziționarea de bunuri de primă necesitate, implicarea voluntarilor și a partenerilor.
 
Caritas Moldova a creat o rețea de colaborare internațională, pentru a susține activitățile fundațiilor Casa Providenței, Ioan Paul II, precum și a parohiilor care s-au arătat disponibile, primele dintre care au fost comunitățile din Stăuceni și Râșcani. De fapt, structurile FIDES găzduiesc deja refugiați, iar în următoarele ore vor sosi și alte familii. În activitate sunt implicate și călugărițele din Congregația Surorilor Providenței.
 
Episcopul de Chișinău a dorit să prezideze personal o întâlnire de coordonare a cooperării cu unele organizații Caritas din Europa, urmând ca alte întâlniri să fie organizate pentru un nou sprijin pentru activitatea de primire.
 
Fundația „Regina Pacis” a creat o rețea de solidaritate care vede implicate hotele, familii, antreprenori, cu o mare generozitate și disponibilitate. Au fost puse la dispoziție câteva apartamente, precum și structurile din Vărvărăuca, care primește în principal femei și copii.
 
Mișcarea Rinnovamento nello Spirito/Reînnoirea în Duhul Sfânt a pus la dispoziție structurile sale din Chișinău, care vor fi gestionate în colaborare cu Fundația „Regina Pacis”, oferind în primul rând femeilor și copiilor posibilitatea de a găsi un mediu liniștit și confortabil.
 
Fundația „Optima fide” lucrează prin intermediul centrului său din Stăuceni, cu ajutorul partenerilor, dar și al credincioșilor din comunitatea greco-catolică ucraineană.
 
Parohii sunt, de asemenea, în căutarea familiilor disponibile de a primi refugiați din Ucraina.

C. L.