Sâmbătă, 27 iulie, Parohia „Sfânta Ana” din orașul Ungheni a sărbătorit ziua Hramului. În pofida zilei caniculare de vară, enoriași și invitați din toată Moldova și Europa au luat parte la ceremonie. La eveniment au participat ambasadorul Republicii Polonia, domnul Bartlomiej Zdanyuk și soția sa, de asemenea cercetași din Franța, care ajută în prezent la buna organizare a unui un campus pentru copiii din parohie și familia poloneză a misiunii Ad Gentes din Mișcarea Neocatecumenală din Chișinău.

Au participat de asemenea credincioși din alte parohii ale eparhiei noastre. În timpul predicii, preotul Grzegorz Chubak a menționat marea misiune și responsabilitatea adulților și a celor în vârstă în ce privește educația și transmiterea credinței către generația tânără. Întrucât Sfânta Ana a fost mama Mariei și bunica lui Isus, noi, potrivit exemplului ei, ar trebui să avem grijă să ne creștem copiii și nepoții în credință. Mai ales având în vedere situația din țara noastră, această responsabilitate a bunicii și a bunicului este extrem de importantă. Cu toate acestea, trebuie amintit că nici cea mai bună educație, lipsită de credință, nu poate crește dezvoltarea integrală umană tinerei generații.

 

După liturghie, oaspeții au fost invitați la masa festivă pregătită de enoriași. Ambasadorul, împreună cu preotul paroh local Krzystof Plonka, a făcut, de asemenea, o mică vizită în orașul Ungheni, în amintirea a 400 de ani de la bătălia de la Țuțora (Cecora) și moartea lui Stanislav Zolkiewski, conducător al oștilor poloneze în războiul polono-otoman. Acest eveniment este de mare importanță în istoria poloneză, iar bătălia menționată mai sus între Republica Polonia și Imperiul Otoman a avut loc lângă orașul Ungheni.

Pr. Krzystof Plonka