Printre rugile cele mai fierbinţi pe care Cristos le-a adresat Tatălui înainte de a pleca din această lume, a fost cea pentru unitatea ucenicilor săi: "Tată mă rog ca ei să fie una."(Cfr. In 17,21a)

Întrunirea a preoţilor, ordinelor religioase şi a tuturor celor care lucrează în dieceza de Chişinău, a oferit ocazia de a reconsidera participanţilor o calitate esenţială bisericii lui Cristos: Unitatea în diversitate.

Biserica romano-catolică locală din Republica Moldova, care canonic se numeşte "Episcopia de Chişinău", se bucură de o diversitate de lucrători pastorali, proveniţi din România, Polonia, Italia, Germania, Austria, Ucraina, Brazilia, Filipine. Aceştia provin din ţări şi şcoli diferite, au venit cu educaţie şi formaţie din continente şi clime diferite. (Fac o paranteză şi precizez că, ideal pentru o biserică locală ar fi să aibă cler indigen, adică preoţi şi religioşi proveniţi din acelaşi popor). Acest buchet de preoţi şi surori însă, veniţi în ajutor în Moldova, constituie un "semn al timpului", care oarecum parafrazează cuvintele "Apostolului..." atenţie, "al Neamurilor", şi care sună astfel: "acum nu mai sunt nici greci nici iudeu, dar "toţi una în Cristos" (Ultima expresie are şi o afinitate de exprimare cu deviza episcopului de Chişinău, Anton Coşa: "Omnia in Cristo", care tradus înseamnă: "Toate în Cristos"). Preoţii şi călugării din episcopia noastră provin din neamuri diferite, dar toţi sunt una cu Cristos. Au terminat şcoli în limbi diferite, dar vorbesc într-o singură limbă, cea a iubirii evanghelice. Au diferite metode de lucru, dar urmează o singură ţintă, să-L facă cunoscut pe Cristos. Au întâlnit aici limbi şi obiceiuri diferite, dar "s-au făcut toate pentru toţi" (1 Cor 9,23)... Diversitatea păstorilor şi lucrătorilor din dieceza noastră, demontează confuzia care s-a făcut intenţionat până nu de mult între o naţiune şi o confesiune. Avem nevoie doar de ochii sufletului ca să vedem aceasta.

Unitatea o face Duhul lui Cristos. Ea, (unitatea), nu uniformizează, nu globalizează, nu distruge identitate persoanei umane. În unitatea Duhului lui Cristos, oamenii rămân aceeaşi oameni, cu aceleaşi obiceiuri, cu aceeaşi limbă, cu toată bogăţia personală cu care Dumnezeu a voit ca ei să se nască şi să trăiască. Împărtăşirea reciprocă a acestor valori întăreşte unitatea în diversitate.

Mă bucur dacă aţi intuit că"oxigenul" bisericii noastre este unitatea. Nu afirm că dezbinarea s-ar fi furişat printre lucrătorii pastorali şi de aceea nici sfaturi nu dau. Dar îmi permit să vă invit să priviţi la acest context de diversitate de păstori şi lucrători, care, pentru a face Biserică, contribuie cu generozitate să dea "oxigenul unităţii" bisericii în care slujeşte, pentru a oferi unitatea vizibilă, dorită şi aceasta de Cristos. Practic aceasta se realizează aşa cum îndemnau odinioară sfinţii Părinţi pe credincioşii lor. Vă dau doar un exemplu care a fost valabil şi atunci şi este şi în zilele noastre, cu privire la unitatea unei biserici locale.

Ei insistau şi instruiau poporul spunând că, garantul unităţii vizibile a unei biserici locale, este în primul rând unitatea cu episcopul. De exemplu, în scrisoarea către magnezieni, Ignaţiu din Antiohia spune: "Se cuvine ca voi să nu abuzaţi de vârsta episcopului vostru, ci să-i daţi tot respectul potrivit puterii lui Dumnezeu Tatăl, care este în el; ştiu că şi sfinţii preoţi nu se uită că a fost rânduit de curând episcop, ci, ca nişte oameni înţelepţi în Dumnezeu, se supun lui; dar nu lui, ci Tatălui lui Isus Cristos, episcopul tuturor. Aşadar, în cinstea celui care ne-a iubit pe noi, se cuvine să ne supunem episcopului fără nici o făţărnicie, căci nimeni nu-l înşeală pe episcopul acesta văzut, ci îl înşeală pe cel nevăzut."

Episcopul face parte din colegiul apostolilor şi de aceea cuvintele Mântuitorului, "Cine pe voi vă ascultă, pe mine mă ascultă" se verifică şi azi în unitate cu episcopul. Mai întâi episcopul este ales de alţi episcopi şi nu de preoţi. Şi numai apoi este ales preotul şi mandatat tot de episcop şi nu de alţi preoţi. De aceea preotului îi revine să facă unitatea cu episcopul şi nu invers. Sau altfel spus, unitatea numai între preoţi şi lucrători sociali nu este unitatea Bisericii dacă nu este în acord cu episcopul. Il citez pe acelaşi Ignaţiu din Antiohia:"După cum Domnul n-a făcut nimic, nici prin el însuşi, nici prin apostoli, fără Tatăl, cu care era unit, tot aşa şi voi să nu faceţi nimic fără episcopi şi fără preoţi; nici să nu încercaţi să vi se pară că este binecuvântat a face ceva de unul singur, ci în comun: o singură rugăciune, o singură cerere, o singură minte, o singură speranţă în iubire, în bucuria cea neprihănită, care este Isus Cristos, decât care nimic nu este mai bun." Aceste cuvinte sunt cu atât mai valabile pentru no toţi, pentru că sfântul Ignaţiu se adresa întregii bisericii locale şi nu numai preoţilor.

Să rămânem acasă, în biserica noastră locală. Cu diversitatea de limbă, de formaţie, de obiceiuri a lucrătorilor din dieceza de Chişinău, biserica locală se îmbogăţeşte. Unitatea în diversitate este un dar al Duhului sfânt.

Reflexiile pot continua cu fiecare din noi.. De aceea închei aceste gânduri născute după întâlnirea anuală a tuturor preoţilor şi lucrătorilor din dieceză, cu cuvintele Sfântului Părinte, Benedict al XVI-lea în audienţa generală din 17 ianuarie 2007: "Drumul unităţii rămâne cu siguranţă unul lung şi deloc uşor; trebuie cu toate acestea să nu ne descurajăm şi să continuăm să-l parcurgem bizuindu-ne în primul rând pe sprijinul sigur al celui care, înainte de a se ridica la cer, le-a promis alor săi: "Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii" (Mt 28,20) Unitatea este darul lui Dumnezeu şi rodul acţiunii Duhului său. De aceea este important să ne rugăm. Cu cât ne apropiem mai mult de Cristos convertindu-ne la iubirea lui, cu atât mai mult ne apropiem şi unii de alţii.

Pr. Ştefan Socaciu