Pentru o mai bună considerare a timpului vacanței, este necesar să pornim de la o expresie pe care Isus a adresat-o discipolilor: „Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!” (Mc 6,31).

Timpul de vacanță este unul dintre momentele de respect pentru creație, solicitate de Papa Francisc, care începe cu respect pentru creatură, adică pentru omul care trebuie să aibă grijă de sine, inclusiv prin timpul acordat odihnei sau vacanței. Enciclica Laudato definește odihna drept „o extindere a privirii care ne permite să revenim la recunoașterea drepturilor altora” (n. 237).

Chiar și preotul, care este angajat pastoral în cursul anului pentru comunitatea sa, trebuie să acorde timp odihnei, iar acest lucru este prevăzut și de Codul dreptului canonic: „Depinde de clerici să profite de un timp de vacanță adecvat și suficient în fiecare an, determinat de dreptul universal sau particular” (Can 283,2). Aceasta răspunde dorințelor Conciliului Vatican II, care în decretul Presbyterorum Ordinis (20) solicită preoților să se bucure de „timp suficient de vacanță în fiecare an”, indicând că „episcopii au datoria să verifice dacă preoții au beneficiat de această necesară odihnă. "

Prin urmare, este o datorie și o necesitate ca Papa, episcopii, preoții și persoanele consacrate, ca orice altă persoană, să beneficieze o perioadă de vacanță convenabilă și suficientă, un timp pentru a fi trăit într-un mod diferit și cu respectarea nevoilor personale.

Cum este petrecut timpul de vacanță?

Preoții din Republica Moldova o fac în moduri diferite. Cei care nu sunt localnici se întorc cu plăcere în țara lor de baștină pentru a se întâlni cu familiile, confrații sau comunitățile de origine. Pentru ei este un moment de refacere fizică și chiar spirituală și nu exclude faptul că preotul poate avea momente de relaxare, exerciții fizice, plimbări și orice altceva care îl poate ajuta să depășească orice posibilă oboseală.

Un alt aspect de care trebuie să se țină seama este că preotul, în perioada „vacanței”, nu se distanțează total de realitatea sa parohială, deoarece pe lângă faptul că lasă totul organizat, el rămâne în contact cu cei care îl înlocuiesc și cu ceilalți colaboratori pastorali ai parohiei. Iar credincioșii trebuie să fie înțelegători dacă intensitatea vieții parohiale scade din cauza absenței temporare a preotului paroh.

Există preoți care, în schimb, preferă să își petreacă timpul vacanței pentru a avea experiențe pastorale și pentru a merge la parohiile din străinătate, unde pot ajuta un preot paroh, face cunoștință cu comunitățile, aprofunda relațiile, și avea, în același timp, spațiu liber pentru odihnă și recreere pașnică.

Chiar și persoanele consacrate au timp de vacanță, conform regulilor dictate de congregația din care fac parte, iar pentru cei a căror țară de origine este foarte departe, ca în cazul țărilor de est, atunci vacanța este programată la fiecare doi sau trei ani, dar pentru o perioadă mai lungă.

Vacanța permite, așadar, să ne detașăm de ritmurile obișnuite ale vieții parohiale și să avem metode alternative de angajare preoțească, chiar dacă, așa cum este cunoscut de toți, preoția nu merge în vacanță, și, spre deosebire de oamenii obișnuiți, în perioada vacanței preotul continuă să „lucreze”, dar cu un alt ritm și cu alți oameni, pentru Împărăția lui Dumnezeu, menținând și propria viață de rugăciune și relația sa cu Dumnezeu. Aceasta înseamnă că există vacanță a preotului, dar nu și vacanță a preoției.

Atunci este clar cât de importantă este o vacanță pentru a oferi calitate vieții cuiva și a dedica mai mult timp reflecției spirituale, lecturii textelor de studiu și altor lucruri. Dar nu este o pierdere de timp, deoarece chiar și o vacanță este un dar de la Dumnezeu pentru a fi primi, trăit și respectat.