Comunitatea Surorilor Providenței, prezentă la Chișinău, și-a sărbătorit recent fondatorul, sfântul Alois Scrosoppi. O comunitate formată din patru maici, trei din România și una din Italia, care trăiesc cu entuziasm și dăruire slujirea celor săraci, a persoanelor în vârstă și a copiilor.
 
Surorile coordonează activitățile Fundației „Casa Providenței”, unde funcționează o cantină pentru bătrâni săraci, activează în cadrul unei grădinițe și desfășoară alte acțiuni de caritate, pe lângă slujirea în Parohia „Sfântul Alois Scrosoppi”.
 
Ghidează și motivează calea surorilor „Testamentul spiritual al sfântului Alois Scrosoppi”, prezentat mai jos, care subliniază care ar trebui să fie stilul de caritate: „Caritate! Caritate!”. Această exclamație a țâșnit din inima părintelui Alois în momentul în care lăsa această lume pentru a intra în Paradis. Caritatea pe care el a trăit-o în mod exemplar, mai ales față de copii abandonați, a fost secretul lungului și neobositului apostolat
Caritate alimentată permanent de contemplația lui Cristos
întrupat din iubire,
răstignit din iubire,
prezent în sfânta Euharistie din iubire.
 
În ciuda perioadei dificile cauzate de pandemie, surorile, mereu mișcate de un mare spirit de caritate, nu au renunțat și, în ciuda faptului că au fost nevoite să sisteze toate activitățile, au încercat în orice mod posibil să fie prezente în aviața beneficiarilor lor. .
 
Întrebat despre Surorile Providenței, episcopul Anton Coșa a spus: „Surorile Providenței sunt un dar pentru Dieceza de Chișinău, precum și o prezență care mărturisește o caritate atentă pentru toată lumea, de la cei mici la vârstnici. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru această prezență, precum și pentru prezența tuturor persoanelor consacrate care-și desfășoară misiunea în Biserica moldavă. Surorile sunt o bogăție spirituală de care avem nevoie”.

C. L.