Odată cu dangătul clopotelor, care au tăcut pentru perioada Postului Mare, a fost vestită bucuria Paștelui, iar Învierea lui Isus a luminat inimile întregii comunități catolice din Moldova.
„Cristos a înviat!”, a vestit episcopul în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău, amintind despre frumusețea acestei vestiri: „Acest salut, simplu la prima vedere, dar care va fi pe buzele noastre timp de cincizeci de zile, rezumă în el întreaga noastră credință creștină, învierea lui Cristos fiindu-i piatra de temelie și dovada cea mai grăitoare că credința noastră nu este zadarnică”.
O catedrală plină de credincioși a salutat proclamarea Învierii Domnului în noaptea sfântă și noaptea victoriei asupra păcatului, după cum a amintit episcopul în predica sa: „Și anume în această sfântă Noapte a Învierii ne reînnoim făgăduințele de la botez și-i promitem, iarăși și iarăși, lui Dumnezeu că ne lepădăm de Satana, și de toate faptele lui, și de toată trufia lui, „încât să nu mai fim sclavii păcatului” (Rom 6,6). Acest lucru suntem îndemnați să-l facem nu pentru că așa este tradiția sau pentru că așa prescrie Biserica, ci conștienți și cu angajamentul ferm de a ne ține aceste făgăduințe. Făcând astfel, vom da mărturie că credința pe care ne-o reînnoim la fel în Vigilia Pascală nu se reduce doar la cuvântul „Cred”, ci este o credință înrădăcinată în fapte bune, plăcute lui Dumnezeu”.
Pentru a învinge păcatul și a trăi plenitudinea Paștelui, trebuie să ne întoarcem la originea și principiul credinței noastre, care este botezul, așa cum a accentuat în continuare PS Anton: „La început trebuie să ne întoarcem și noi pentru a muri pentru păcat și a trăi pentru Dumnezeu. De fapt, revenim în fiecare an la acest „început” în Vigilia Pascală, pentru că acest „început” este botezul nostru în Cristos Isus, în moartea lui (cf. Rom 6,3). Altfel spus, ne întoarcem „la început” amintindu-ne de propriul nostru botez, de acele promisiuni pe care le-am făcut când am devenit copiii lui Dumnezeu”.
Corul bisericesc a acompaniat Vigilia Pascală cu muzică sacră și a dat o mai mare bogăție spirituală liturghiei solemne prezidate de episcop.
Cu această liturghie începe Timpul Pascal, adică 50 de zile până la marea solemnitate a Rusaliilor, care va fi celebrată la 28 mai 2023.
C. L.