Cunoaștem titlurile frumoase din Litania lauretană: Regina îngerilor, Regina patriarhilor, Regina profeților, Regina apostolilor, Regina martirilor, Regina mărturisitorilor, Regina fecioarelor, Regina tuturor sfinților, Regină zămislită fără de prihană strămoșească, Regină ridicată cu trupul și sufletul la cer, Regina sfântului Rozariu, Regină păcii… Aceste titluri sunt mai mult decât suficiente pentru a o contempla pe Fecioara Maria, Regină, pentru a o întâlni, pentru a ne închina ei ca „Reginei mele”, „Reginei inimii mele”. Tuturor vă doresc să simțiți alinarea pe care Maria o oferă copiilor săi.
 
În enciclica Ad caeli Reginam, la începutul reflecțiilor sale, Papa Pius al XII-lea ne atrage atenția asupra faptului că, „încă din primii ani ai existenței Bisericii Catolice, poporul creștin, atât în perioadele de glorie, cât, mai ales, în zilele declinului, și-a îndreptat atenția, rugile fierbinți, venerarea și imnurile de laudă către Regina cerurilor. Iar credința ei în Maica Regelui divin Isus Cristos nu a fost niciodată învinsă, și nu a fost învinsă credința noastră în faptul că Maria, Maică Fecioara a Domnului Dumnezeului nostru, domnește cu grijă maternă pentru lumea întreagă, că ea este încununată în fericirea veșnică cu gloria Reginei”.
 
O, Regină a martirilor, Maica mea, Maica bunătății, a iubirii și a milostivirii, te iubesc necontenit și ție mă încredințez în totalitate. Mântuiește-mă cu bunătatea, dragostea și mila ta. Vreau sa fiu al tău. Te iubesc nespus de mult și îți cer ocrotire.
 
O, Mamă a bunătății, te implor din toată inima, dă-mi bunătatea ta, pentru ca prin ea să ajung în paradis. Pentru dragostea ta infinită, te rog, dă-mi harul să-l iubesc pe fiecare om, așa cum îl iubești pe Fiul tău și Domnul meu Isus Cristos.
 
De asemenea, îți cer mila și harul ca să te înțeleg. Mă încredințez în totalitate ție și te rog să fii cu mine la fiecare pas pe care îl fac, pentru că ești plină de har. Nu mă lăsa să uit de aceste haruri, dar, dacă se întâmplă dintr-un motiv să le pierd, te rog: întoarceți-mi-le! Regina martirilor, roagă-te pentru noi! Amin.
 
Pr. Vasili Cohanovschi