Tema de meditat pentru astăzi „Madre della divina consolazione”, tradusă cu „Mama consolării divine”, sugerează atributul cu care este cinstită Fecioara Maria și prin care se cere sprijin și ajutor.

 

De fapt invocațiile din Litania Lauretană – ca și altele prin care este cinstită Fecioara Maria în lume – nu sunt simple manifestări de afect, ci adevăruri profunde despre virtuțile supra-eminente a acestei preapure creaturi a lui Dumnezeu.

 

Sub acest titlu de invocare, „Mama consolării divine”, Fecioara Maria este cinstită în mod special în localitatea Reggio Calabria (sudul Italiei). Această localitate a fost lovită de ciumă în 1576 iar un an mai târziu, „Fecioara consolării divine” în persoană, l-a anunțat pe călugărul Antonino Tripodi de sfârșitul epidemiei și i-a cerut să se prezinte la autorități ca să ceară organizarea unui pelerinaj de mulțumire pentru această favoare. Cincisprezece ani mai târziu, în 1577, autoritățile orașului au declarat oficial data de 21 noiembrie, ziua în care era cinstită Fecioara Maria cu această invocație, sărbătoare a localității.

 

Am putea spune și noi astăzi că este o invocație foarte actuală, și poate eficace, dacă vom ști să cerem și să-i mulțumim Aceleia prin mâinile căreia trec toate harurile lui Dumnezeu, și asta nu după 15 ani…

 

Termenul „consolare” trebuie înțeles bine: nu este vorba atât de mângâiere sau alinare, ci de confortare, întărire. Nu trebuie să ne oprim la aspectul sensibil al devoțiunii, ci la substanța acesteia.

 

Știm că cei care trec prin perioade grele ale vieții au nevoie de consolare, deci această invocație se face de obicei când e nevoie, ca de exemplu, perioada pe care o trăim cu toții acum. Însă este știut că se poate conforta în mod real pe cineva care are nevoie atunci când consolatorul a trecut prin dificultăți cel puțin similare (dacă nu mai mari) cu acelea prin care noi trecem. Dacă Fecioara Maria poate să ne consoleze, înseamnă că a trecut prin mari suferințe ale vieții, iar privilegiul pe care-l are acum se datorează nu unui favor aleatoriu a lui Dumnezeu, ci unui premiu a vieții ireproșabile.

 

Fericitul Vladimir Ghika spunea: „A consola este putința noastră de a da celuilalt ceva care să fie mai adevărat decât durerea sa”. Reușim și noi să consolăm când transmitem lumina lui Dumnezeu, care este întotdeauna mai presus de orice suferință, sau când lăsăm să se vadă în noi iubirea lui Dumnezeu pentru cel care suferă.

 

Iar când totul pare iremediabil, pierdut și fără nicio speranță omenească, trebuie să ne amintim de cea mai mare consolare: paradisul. Toate suferințele din această lume împreună adunate sunt puține când este vorba de a fi consolați deplin și etern în viața veșnică ce ne așteaptă.

 

Pr. Andrei Munteanu SDB