Colaborarea dintre Arhiepiscopia de Lecce (Italia) și Dieceza de Chișinău devine din ce în ce mai semnificativă și tocmai acesta a fost rezultatul vizitei întreprinse în Republica Moldova de Mons. Michele Seccia, arhiepiscop de Lecce, și preoții care l-au însoțit.
„Sunt aici să mă întâlnesc cu un frate al meu episcop”. Acestea au fost primele cuvinte ale Mons. Seccia când a sosit în Moldova, exprimându-și dorința clară de a consolida legătura deja existentă între cele două structuri bisericești și de a trăi o profundă prietenie cu Mons. Anton Coșa. Unitatea păstorilor este deja o comuniune între Bisericile locale și acesta a fost spiritul care a însoțit vizita în toate etapele sale, de la penitenciarul pentru minori din Goian până la întâlnirea cu vârstnicii și copiii ajutați de Fundația „Regina Pacis”.
Arhiepiscopul italian a dorit să vadă parohiile, să cunoască preoții, să vorbească cu credincioșii și să devină din ce în ce mai mult un prieten al unei Biserici surori, cu care să trăiască o comuniune profundă și, mai ales, să arate că această comuniune este reală. Aceasta este, de asemenea, adevărata cooperare misionară în care două Biserici merg împreună și împărtășesc proiecte, colaborări, schimburi formative.
Cu siguranță, Arhidieceza de Lecce dispune de mai multe instrumente și posibilități și, prin urmare, se pune în slujba Bisericii soră din Moldova, cu proiecte și oportunități care se vor vedea în timp. În acest sens, cei doi păstori au semnat o scrisoare de intenție și au împărtășit deja ceea ce va fi cu siguranță realizat.
Trebuie menționat că legătura a început în anul 2000 grație disponibilității arhiepiscopului de Lecce Mons. Cosmo Francesco Ruppi, care și-a manifestat din plin prezența în Moldova, oferind, de asemenea, pe unul dintre preoții săi. Calea parcursă până acum a fost revitalizată prin această vizită și dorește să fie una concretă și, mai presus de toate, împărtășită, prin dialogul și prietenia celor doi păstori.
Vizita Mons. Seccia a avut multe momente frumoase, însă unele trebuie să fie amintite în mod special pentru că au lăsat cu siguranță profunde impresii în inimile celor care le-au trăit. În primul rând, în timpul întâlnirii cu minorii deținuți în închisoarea din Goian s-a văzut uimirea episcopului de Lecce și paternitatea pastorală a Preasfințitului Anton Coșa, care a ținut să le vorbească tinerilor deținuți despre fericitul Vladimir Ghika și experiența sa pastorală în închisori.
Un alt moment important a fost împărtășirea fraternă cu preoții, mai ales cu ocazia vizitei în Parohia Bălți, și ospitalitatea generoasă a părintelui Jacek Puć, pe lângă ospitalitatea oferită de Mons. Coșa și dorința sa personală de a sluji. Desigur, cel mai important eveniment a fost celebrarea din catedrală și participarea la Jubileul organizațiilor sociale, unde Mons. Seccia a putut să cunoască operele de caritate, să asculte reprezentanții organizațiilor și să simtă cât de important este angajamentul social în evanghelizare. La final a fost întâlnirea cu copiii de la Centrul de Plasament „Regina Pacis” și dorința Excelenței Sale de a le scrie numele în fața tabernacolului din capela sa.
Acestea sunt imagini care ne fac să înțelegem atmosfera vizitei și cât de important a fost să ne întâlnim și să învățăm, să ascultăm și să dialogăm, construind o comuniune potrivită pentru calea unei adevărate colaborări între cele două realități ecleziale.
Se pune o întrebare: ce se va întâmpla de acum înainte? Răspunsul se găsește în ceea ce sa întâmplat deja și în importanța acestei întâlniri, care poate fi definită drept un model al cooperării misionare.
Mons. Cesare Lodeserto