În perioada 10-12 septembrie, responsabili ai organizaţiei „Kirche in Not” au făcut o vizită de evaluare în Dieceza de Chişinău. Astfel, oaspeţii Peter Retig – coordonatorul programelor de asistenta pentru Republica Moldova, ”Kirche in Not” (Germania), Urma Wijnants – director “Kirche in Not” (Belgia) şi Jacques Berset – redactor-şef, Agenţia Internaţională Catolică de Știri APIC (Elveţia), au vizitat obiectivele diecezane deja înscrise în programele de asistenţă ale organizaţiei, şi fiind primiţi de Preasfinţitul Anton, episcop de Chişinău, au trasat coordonatele unor noi perspective de colaborare şi asistenţă a proiectelor promovate de Biserica Catolică din R. Moldova.

 

Trebuie specificat că „Kirche in Not” (Biserica în nevoie) este o organizaţie internaţională de ajutor pastoral sub autoritatea Sfântului Scaun, iar cu Dieceza de Chişinău a dezvoltat în decursul anilor un parteneriat durabil, mai ales prin susţinerea proiectelor preponderent social-pastorale (ajutor pentru comunităţile călugăreşti, construcţia bisericilor sau a altor obiective social-pastorale, etc). Pe parcursul şederii lor în Moldova, oaspeţii au vizitat comunităţile catolice şi proiectele promovate de acestea în Raşcov, Sloboda-Rascov,Râbniţa, Chişinău, Orhei, Balti, Rîşcani, Cupcini.