În intervalul 28 iunie-01 iulie Dieceza de Chișinău a primit vizita unei delegații oficiale din Statele Unite ale Americii. Membrii acestei delegații sunt: Episcopul de Steubenville (Ohio), Excelența Sa, Jeffrey Monforton, doamna Jennifer Healy și domnul Andrew Kirkpatrick, colaboratori ai oficiului pentru Bisericile din Centrul şi Estul Europei, din cadrul Conferinţei Episcopilor din Statele Unite.
Prin intermediul acestei vizite, oficialii americani au intrat în contact direct cu structurile angajate în domeniul social ale Diecezei de Chișinău, au întâlnit o parte din refugiații din Ucraina, îngrijiți în cadrul acestor structuri, au văzut realitatea mai multor parohii de pe ambele maluri ale Nistrului și au avut o întâlnire cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Excelența Sa, domnul Kent D. Logsdon.
Este cunoscut interesul constant al acestei structuri din cadrul Conferinţei Episcopale Americane pentru susţinerea Bisericilor din Europa Centrală și de Est şi în mod particular a diferitelor proiecte implementate în Dieceza de Chişinău, începând de la cele de consolidare a structurilor diecezane, până la cele care privesc susţinerea activităţilor socio-pastorale.

pr. Gabriel Cochiorca

Galerie foto