Vineri, 4 ianuarie, în ajunul Epifaniei Domnului, la invitaţia Preasfinţitului Anton Coşa, a vizitat Dieceza de Chişinău Înalt Preasfinţitul Mieczysław Mokrzycki, Arhiepiscop de Lvov (Ucraina). Vizita mons. Mokrzycki, care a adus cu dânsul ca un dar spiritual moaştele Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, a cuprins trei momente distincte, primul desfăşurându-se la Bălţi, unde a celebrat Sf. Liturghie solemnă împreună cu Preasfinţitul Anton şi preoţii din Decanatul de Nord, participând o mare mulţime de credincioşi din toate cele 5 parohii ale decanatului. Un al doilea moment de suflet s-a desfăşurat la Chişinău, la Centrul European de Educaţie „Ioan Paul al II-lea”, unde a fost sfinţită placa comemorativă în cinstea Fericitului Papă, în prezenţa clerului şi credincioşilor din Parohia „Sf. Alois Scrosoppi” din Chişinău, fiind prezenţi de asemenea, Ambasadorul Poloniei la Chişinău şi Directorul Centrului.
Discursul ţinut cu acest prilej de mons. Mokrzycki, la fel ca şi predica de la Sf. Liturghie de seară din Catedrala din Chişinău a scos în evidenţă personalitatea covârşitoare a Papei Wojtila ca un om al rugăciunii şi speranţei, profund ancorat în realităţile lumii contemporane, şi cu toate acestea având clarviziunea unui Sfânt care transcende coordonatele prezentului. „Un papă al speranţei creştine” a mai punctat Mokrzycki, rememorând câteva dintre momentele particulare petrecute în prezenţa sa pe vremea când era secretar particular al acestuia (1996 – 2004). În continuare, IPS Mokrzycki a exprimat sentimentele sale de admiraţie şi preţuire pentru lucrările pe care Domnul prin slujitorii săi, inclusiv prin intermediul Fericitului Papă Wojtila le-a săvârşit pe plaiurile binecuvântate ale Moldovei.
La rândul său, Preasfinţitul Anton a mulţumit oaspetelui pentru darul moastelor Fericitului Papă, care vor rămâne spre veneraţie în Catedrala din Chişinău, evidenţiind faptul că acest moment particular aniversează şi 13 ani de la sfinţirea sa ca episcop de către acelaşi Papă, care de fapt a fost şi artizanul fondării primelor structuri ale Bisericii Catolice din R. Moldova, prin creearea la 28 octombrie 1993 a Administraturii Apostolice de Chişinău şi ridicarea ei la rang de episcopie la 27 noiembrie 2001.
La sfârşitul Sf. Liturghii a avut loc o mică ceremonie devoţională şi sărutarea cu veneraţie a moaştelor Fericitului Papă Ioan Paul al II -lea de către cei prezenţi.