Vizita pastorală a episcopului la  organizațiile sociale diecezane continuă. Vineri, 5 mai 2023, episcopul a mers la Bălți pentru a vizita Fundația „Amadeus”.
 
Activitatea principală a acestei fundații este centrul de educație preșcolară, și, la sosirea în Bălți, episcopul s-a întâlnit mai întâi cu copiii, împărțiți în trei clase numite: credință, speranță și caritate. În prezent, centrul este frecventat de aproximativ 80 de copii, care provin din diferite familii, dar și din familii ucrainene care s-au refugiat în Moldova din cauza războiului.
 
Conducerea a grădiniței este încredințată surorilor „Sfântului Ioan Botezătorul”, trei călugărițe prezente de ani de zile la Bălți, care asigură și sprijinul pastoral al Parohiei „Sfinții Arhangheli”, alături de Pr. Jacek Puć.
 
Întâlnirea cu copiii a fost și bogată din punct de vedere creativ, deoarece, cu sprijinul călugărițelor și al educatoarelor, picii au pregătit o întâmpinare specială pentru ilustrul oaspete, cu cântece și dansuri.
 
La finalul vizitei și după ce a salutat personal copiii și educatorii, episcopul s-a întâlnit cu consiliul de administrație al Fundației „Amadeus”. La întâlnire au mai fost prezenți Doina Buzut, în calitate de director al organizației, Pr.  Jacek Puć, în calitate de fondator al organizației, și contabilul.
 
Doina Buzut a prezentat raportul activităților grădiniței, parcursul educațional, dar și situația economică, subliniind importanța sprijinului diecezei și al altor binefăcători, pentru ca activitatea educațională să poată continua, având în vedere și evoluția costurilor din cauza războiului și a inflației.
 
Directorul a vorbit, de asemenea, despre proiectul pe care fundația l-a inițiat pentru sprijinirea unor familii vulnerabile și a unor familii tinere, cu sprijinul Fundației „Fondazione Alleanza” din Italia și a comunității din regiunea Piemont (Italia) a Mișcării „Rinnovamento nello Spirito/Reînnoirea în Duh”.
 
Pentru episcop a fost o zi importantă, mai ales alături de educatoarele și măicuțele care uneia dintre cele patru centre preșcolare ale diecezei. PS Anton și-a exprimat aprecierea pentru munca depusă de echipa fundației și a încurajat organizația spre o continuă creștere.

C. L.