În zilele de 13 și 14 decembrie 2014, păstorul Diecezei de Chișinău, PS Anton Coșa a efectuat vizita pastorală în Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Bender, încheind prin acesta seria vizitelor pastorale în Decanatul de Transnistria.

Comunitatea catolică din Bender este una dintre cele mai vechi comunități catolice din Dieceza de Chișinău. Prima biserică catolică a fost construită în anul 1860 prin grija comandantului cetății – generalul M. Olișevskii – catolic de origine poloneză. După moartea acestuia, credincioșii nu au mai avut un protector influent și spre sfârșitul anilor ’70 ai secolului al XIX-lea, lăcașul a fost transmis Eparhiei Ortodoxe și ca pedeapsă pentru susținerea acordată de catolici emigranților polonezi după revolta din 1863. Construcția unei noi biserici catolice a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind finisată la începutul secolului următor. Arhitectul noii biserici a fost renumitul arhitect de origine italiană Alexandru Bernardazzi. În memoria credincioșilor este vie încă amintirea părintelui Nicolae Szczurek, în perioada păstoririi căruia, în cadrul parohiei, a fost deschis și un orfelinat. În 1950, puterea sovietică a închis forțat parohia, clădirea bisericii fiind și până azi folosită ca sală sportivă. Viața comunității a început să renască după anul 1989. În anul 1992, în capelă amenajată în casa, situată pe strada Dobrodeeva, a unei enoriașe, Vera Franțovna, a fost reluată activitatea pastorală, asistența spirituală aflându-se în grija părintelui Alois Malhercik SCJ. Odată cu creșterea numărului credincioșilor, s-a cumpărat o casă pe strada Komunisticeskaia 190, la etajul căreia s-a amenajat o capelă destul de încăpătoare. În 1997, prin decizia autorităților Transnistriei, a fost înregistrată parohia romano-catolică din Bender, înființată prin decizia administratorului apostolic al Moldovei la data de 27 iunie același an. Astăzi, comunitatea numără în jur de 100 de credincioși catolici activi, în mare parte persoane adulte. Din „vechea gardă” au mai rămas doar trei credincioși.

Pentru a sublinia legătura cu înaintașii, vizita pastorală a episcopului de Chișinău a început de la casa de pe strada Dobrodeeva, azi proprietatea unei familii. A vizitat, în același context al continuității istorice, cimitirul în care au fost înmormântați mare parte dintre credincioșii ce au contribuit la renașterea comunității, rugându-se la mormântul acestora. Apoi a mers în vizită la bolnavii din parohie.

Ca de obicei, episcopul s-a întâlnit cu păstorul comunității, pr. Marcin Januś SCJ, cu colaboratorul său, fratele Wieslaw, și cu surorile care activează în parohie, cu care a discutat îndelung despre diferite aspecte din viața și activitatea lor pastorală. S-a întâlnit apoi cu membrii Caritas-ului parohial și ai consiliului parohial, pentru ca spre sfârșitul zilei de sâmbătă să aibă o întâlnire și cu tinerii parohiei, alături de care s-a rugat, a cântat și cu care a discutat, apreciind coeziunea sufletească dintre ei și păstorii lor spirituali.

A doua zi dimineața, la prima oră, episcopul s-a întâlnit și a discutat cu cei 14 candidați la sacramentul Mirului, care, cu această ocazie, s-au spovedit, în timp ce comunitatea parohială îi însoțea cu rugăciunea ei în fața sfântului Sacrament.

Liturghia pontificală a început la ora 9.30, în cuvântul său de învățătură PS Anton Coșa, adresându-se și celor care urmau să primească plinătatea Duhului Sfânt prin sacramentul Confirmațiunii, le-a amintit importanța conștientizării a ceea ce reprezintă cele șapte daruri ale celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi și cum acționează ele în viața creștinului.

Întâlnirea cu comunitatea, care a avut loc după sfânta Liturghie, a fost un alt moment deosebit de plăcut, printre temele discutate fiind intensificarea implicării laicilor în viața comunității, starea actuală a construcției bisericii noi, care înaintează anevoios, dar sigur, precum și alte subiecte din viața Bisericii locale sau universale. Toate aceste teme au arătat că credincioșii nu sunt indiferenți față de viața Bisericii, fiind de apreciat această implicare a lor în viața eclezială.

La sfârșitul întâlnirii, episcopul a sfințit icoanele aduse de credincioși și i-a binecuvântat pe cei trei tineri care au poposit de curând în comunitate, pentru a susține activitatea școlii misionare de evanghelizare care funcționează de mai mult timp în parohiile din stânga Nistrului.

După prânzul comun cu păstorii și surorile din comunitate, cărora li s-a alătura și pr. Piotr Kuszman din Tiraspol, însoțit de un oaspete, episcopul și-a luat rămas bun de la toți, revenind la Chișinău.

Seria vizitelor pastorale ale episcopului Anton Coșa va fi reluată la mijlocul lunii ianuarie 2015 în parohiile Decanatului Centru.