Trecute fiind sărbătorile de iarnă, cea a Nașterii Domnului și a Anului Nou, păstorul Diecezei de Chișinău, PS Anton Coșa, a reînceput seria vizitelor pastorale în parohiile episcopiei pe care o păstorește. După ce în anul 2014 au fost vizitate, rând pe rând, parohiile din Decanatul de Nord și Decanatul de Transnistria, anul acesta a venit rândul parohiilor din Decanatul de Centru să primească vizita înaltului ierarh. Prima dintre comunitățile decanatului vizitată de PS Anton a fost Parohia „Preasfânta Inimă a lui Isus” din comuna Stăuceni, localitate aflată în apropierea capitalei Republicii Moldova și a sediului episcopal de Chișinău.
Parohia din Stăuceni este relativ nouă, fiind înființată în anul 1999, istoria ei fiind legată de comunitatea germană din zonă și de catolicii veniți în perioada sovietică din alte regiuni ale URSS, în special din Bielorusia, Lituania și Ucraina. Însă, în mod deosebit, istoria acestei comunități este legată de venirea în Republica Moldova a misionarilor verbiți, în persoana pr. Klaus Kniffki SVD, care s-a îngrijit de binele spiritual al catolicilor din localitate începând cu anul 1997 și până în anul 2013, an în care paroh al comunității a fost numit pr. Roman Czajka, călugăr al aceleiași congregații misionare. Comunitatea, unică în felul ei prin faptul că majoritatea credincioșilor nu au rădăcini catolice, este o comunitate bilingvă, română și rusă, fiind un exemplu de bună înțelegere între vorbitorii ambelor limbi.
Vizita pastorală a început în dimineața zilei de 17 ianuarie cu o întâlnire de suflet cu colaboratorii și voluntarii Caritas-ului parohial, întâlnire ce a început cu un moment de rugăciune și reculegere în biserica parohială și care a continuat apoi în sala comunității. Păstorul diecezei s-a întreținut cu ei mai bine de o oră, timp în care a ascultat experiențele lor, precum și explicațiile și comentariile parohului. Apoi, episcopul le-a oferit posibilitatea să afle din prima sursă despre intențiile și scopurile diferitelor proiecte social-caritative pe care Dieceza de Chișinău le desfășoară în diferitele sale parohii. Menționăm că în cadrul parohiei activează mai multe centre de asistență socială, cum sunt cantina socială, grădinița, Casa „Sfântul Ștefan” și Centrul de îngrijire a bolnavilor la domiciliu, centre în care activează în jur de 20 de persoane.
Nu mai puțin rodnică a fost întâlnirea cu primarul comunei Stăuceni, dl Valentin Sîtnic, care l-a primit pe PS Anton Coșa cu multă amabilitate. Discuțiile dintre cei doi au privit teme legate de problemele comunei, primarul apreciind activitatea socială a parohiei și implicarea comunității catolice în aceasta și exprimându-și dorința ca să fie continuată aceeași linie, într-o strânsă colaborare cu alte inițiative la nivel comunitar.
După amiaza zilei de sâmbătă a fost dedicată întâlnirii cu surorile din Congregația Surorilor Slujitoare ale Preasfintei Fecioare Maria Neprihănit Zămislită care activează în parohie și se îngrijesc, în special, de grădiniță. Nu au fost trecuți cu vederea nici copiii și tinerii parohiei, având și ei bucuria de a se întâlni și discuta cu episcopul de Chișinău. Tot în aceeași zi, PS Anton Coșa a dorit să viziteze casa celei mai bătrâne credincioase catolice din comunitate, care, din cauza vârstei înaintate, nu mai poate merge la biserică.
Prima zi a vizitei pastorale în Parohia „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Stăuceni s-a încheiat cu adorația lui Isus din preasfântul Sacrament, moment prielnic de a pune la picioarele lui Isus și de a-i oferi toate preocupările, grijile, dar și bucuriile și împlinirile acestei comunități.
A doua zi, duminică, 18 ianuarie, a început cu întâlnirea cu consiliul parohial, întâlnire dedicată analizei amănunțite a situației comunității, ocazie prielnică de a evidenția necesitatea implicării și mai active a întregii comunități în promovarea și realizarea activităților parohiale, mai cu seamă participarea credincioșilor la sfintele sacramente și atragerea tinerilor și a copiilor.
La ora 10.30 a început sfânta Liturghie celebrată de episcop, liturghie la care au participat mulți, dar, cu părere de rău, nu toți credincioșii parohiei. În cuvântul de salut de la începutul celebrării, în limbile română și rusă, PS Anton a vorbit despre semnificația vizitei pastorale și despre intenția sa ca, prin această vizită, să ofere comunității posibilitatea unei relansări spirituale în conformitate și cu noul program pastoral, care îi cheamă pe toți credincioșii să devină misionari ai noii evanghelizări. La predică, vorbind despre căutarea lui Dumnezeu, păstorul diecezei le-a adus în fața ochilor exemplul copilului Samuel, cel care-l căuta pe Domnul nu în zgomotul lumii, ci în templu, și care cerea ajutor în această căutare nu în oficii și birouri, ci de la bătrânul preot Eli. Fiecare creștin, a menționat predicatorul, este chemat de Dumnezeu pe nume, însă întrebarea e dacă omul modern, îmbâcsit cu tot felul de oferte străine sufletului său, poate să audă această chemare. Predica a fost încheiată cu o altă întrebare, care îi privea direct pe membrii comunității cărora li se adresa episcopul: vor reuși oare credincioșii din Stăuceni să-l recunoască pe Mielul lui Dumnezeu în mijlocul acestei societăți tot mai mult înăbușite de profan?
După sfânta Liturghie a avut loc întâlnirea cu întreaga comunitate. Mai întâi, pr. Roman, parohul comunității, a oferit o informație detaliată despre activitățile pastorale și sociale ale parohiei, cu luminile și umbrele lor, după care PS Anton Coșa a invitat comunitatea la dialog, rugându-i pe cei prezenți să-și exprime propria părere cu privire la situația generală a parohiei. Au fost evidențiate anumite aspecte care țin de multilingvismul comunității din Stăuceni. Comunitatea din Stăuceni păstorită mulți ani de pr. Klaus Knifki (acum în Germania) este recunoscătoare pentru prezența în mijlocul ei a noului paroh, și este dispusă să dezvolte programul pastoral diecezan propus de Episcopul Diecezei, în sânul parohiei proprii.
Încheiată vizita, episcopul a plecat cu inima plină de bucurie și de mulțumire, lăsând în urmă o comunitate plină de speranță și deschisă lucrării divine.
A consemnat pr. Petru Ciobanu