Ziua vizitei pastorale a Episcopului la noi. Cum se întâmplă întotdeauna, Dumnezeu ne pregătește și surprize la aceste momente importante, poate că e mai bine așa. Toată noaptea a plouat iar acum drumul din sat a devenit un val de noroi care se scurge la vale. Până să ajung în mașină, sutana mea cea pregătită pentru protocol la 4 ace, e deja compromisă. Mai găsesc timp cu o sticlă de apă să o curăț la Țânțăreni la șosea, (centrul comunal de care aparține satul Crețoaia), așteptându-l pe Preasfințitul Anton pentru vizita la autoritățile locale. Cât efectuez operațiunea în cauză, mă sună părintele Vasilii de la Chișinău și îmi spune că am o înmormântare a doua zi la Cahul (filiala la care merg 1 dată pe lună, la 200 de km). Îi spun că nu am darul bilocației încă, dar lucrez și la acest aspect. Ajungem la un compromis.
Primarul, Ion Năstac, ofițer de carieră, cu care deseori împreună visăm multe speranțe de mai bine, ne primește cu amabilitatea lui proprie, fără cine știe ce protocol. Episcopul face o prezentare a Diecezei și a identității catolicilor pe care o păstorește, precizează rolul pe care comunitatea catolică din raionul Anenii Noi îl are în acest ținut, vorbim despre oameni, speranțe și greutăți. Printre altele, Episcopul remarcă că apa din Crețoaia e nepotabilă și sălcie din cauza infiltrării în pânza freatică a scurgerilor din groapa de gunoi a Chișinăului, care este la 1 km de Crețoaia și poate că împreună am putea face ceva, vreun proiect de filtrare. Primarul ne asigură că poate fi și mai rău. Ne aduce o cană de apă din Țânțăreni din care bea el, bea episcopul, beau și eu. Același gust, dar gestul cu cana de apă oferită din care am băut toți mi s-a părut ritual, chiar dacă are 40 % mai mulți nitriți decât limita admisă. Mai vorbim despre politică, bugete, oameni, mentalități și plecăm. La final, primarul ne mulțumește pentru tot ce facem pentru sat și mă ridică la rangul de viceprimar. În gând, îmi repet ”și nu ne duce pe noi în ispită”, episcopul zâmbește. Îmi spune că ar vrea să facă un tur prin centrul comunal, ne oprim la cimitir, la monumentul eroilor, vedem școala, grădinița. Cum din cauza restructurărilor școala din Crețoaia a fost închisă, toți copiii din sat merg fie la Țânțăreni, cei de limbă română 4 km, fie la Anenii Noi, cei de l. Rusă 12 km, (majoritatea). Plecăm spre Crețoaia.
În fața bisericii, asist la manevrele cam nereușite ale Preasfințitului pentru a acosta la un loc mai uscat. E chiar imposibil cu o mașină cu tracțiune pe spate. Eu cu sutana murdară și udă, deja nu-mi fac probleme cu noroiul: e o realitate de-a noastră, adică e de-al nostru. Prânzul cu surorile; ne amintim cum a fost prima vizită pastorală acum 10 ani, episcopul însoțit de pr. Dima Zelinski de la Bender au venit seara pe un viscol siberian, cu zăpadă de 30 de cm și au lăsat mașina în deal. Nici nu ne vine să credem că au trecut 10 ani. Vorbim despre credincioșii parohiei, mulți au murit, multi s-au născut, mulți au plecat, mulți am îmbătrânit.
Terminat prânzul, mergem la două dintre bătrânele cărora le duc deseori Sfintele taine. Mare păcat că am fost numai eu cu episcopul. A fost o lecție de istorie la care ar fi trebuit să participe copiii, tinerii, cei care au uitat de Biserică și de Dumnezeu, seminariști sau profesori de istorie. Retras într-un colț de cameră, priveam un fel de tolk-show pe teme de istoria Bisericii locale. Discuția în contradictoriu a început între babushka Manea Sambujuk și episcopul Coșa, despre cum a reînviat viața catolică după prigoana ateistă din URSS la Crețoaia. Eu știam de mult ambele versiuni ale conlocutorilor, și în plus aveam o versiune proprie pe care uneori PS Anton o acceptă ca alternativă, deși se amuză mereu de veridicitatea ei, dânsul fiind de fapt personajul istoric în speță și primul care a ”reactivat” comunitatea catolică din Crețoaia.
Studiasem în Seminar că dacă negi un adevăr de credință poți să fi afurisit. Slavă Domnului că această discuție a fost pe teme de istorie! Și episcopul și Babushka Manea s-au tot contrazis câteva minute bune: Preasfințitul spune că prima slujbă a fost în casa familiei Melnik, babka o ține pe a ei că a fost în cimitir, unde s-a și spovedit, unul încearcă să-l convingă pe celălalt. Cădem de comun acord că Biserica veche din sat construită în 1925 cu hramul Sf. Iosif a fost de o frumusețe aparte, mai ales văzută prin ochii de copil al bătrânei; niște ochi albaștri limpezi, dar care nu mai văd din cauza glaucomului avansat. Își aduce aminte de pr. Srzcurek care venea de la Bender unde întreținea un orfelinat pentru 60 de copii, și cerea ajutoare de la catolicii din împrejurimi. Riscăm o nouă controversă istorică: bătrâna spune că preotul venea de la Chișinău iar episcopul că venea de la Bender, totuși episcopul bate în retragere. Despre biserica care era undeva în dreapta actualei biserici baba Manea își amintește cum se adunau catolicii cu rădăcini poloneze, din familii curat poloneze, Ostrovsky, Krzeminsky, Mazur, Rafalowsky, Pawlowsky, Ustowsky și alții. Își aduce aminte bătrâna cum se cânta Aniol Panski (Îngerul Domnului) de către bărbați, de răsunau pereții bisericii. Ca reverberație, împreună încep să cânte această rugăciune. Ca muzician, îmi vine să îmi bag degetele în urechi cât mai adânc, ca preot asist la o lecție de credință. Baba Manea mai vorbește despre regimentul nemțesc care a cantonat în Crețoaia în 1943 și despre biserica plină de soldați și ofițeri, apoi despre consomoliștii care au dărâmat biserica. Nu vorbește despre credincioșii care au asistat neputincioși la asta.
Plecăm spre a doua bătrână. E undeva în deal, spre cimitir, și mă minunez cu episcopul că reușim să ajungem până în poartă cu Dacia mea; ca răsplată episcopul o și botează ”Pobeda” (victorie). A doua bătrână, Anna Rafalofskaja s-a născut în Siberia în apropiere de Omsk. Intrăm în casa cam rece și câinele cam sare la episcop, eu ca între prieteni îl asigur că înhață doar reverenda. Baba Anna ne povestește cum s-a căsătorit și a devenit catolică. Are 2 fii în regiunea Omsk iar unul a rămas aproape, la Țânțăreni, vine des să o ajute cu toate cele. Ne mai spune cu oarecare nostalgie cum gerul siberian de -50 grade nu se compară cu cel moldovenesc de -20. Pe primul nu-l simți pentru că e uscat. Îi arăt episcopului ceasul, totuși baba Anna insistă să vedem și camera unde va fi întinsă ca răposată. Ne sărută mâna și ne mulțumește.
Ne întoarcem acasă, întâlnirea privată a episcopului cu surorile care activează în parohie. M-aș mira să rămână chiar privată, realizez apoi că nici episcopul și nici surorile nu au luat acest cuvânt ca literă de lege.
Vin copiii și câțiva dintre tineri. Întâlnire și cateheză, episcopul Anton îi întreabă ce fel de cateheză vrem, copiii spun că vor o cateheză despre telefoane mobile, eu una despre mașini (de teren). Copiii au prioritate, și părintele începe cu Geneza, cum simțea Dumnezeu nevoia de a comunica, și cum l-a creeat pe om ca un comunicator. Original, copiii entuziasmați.
Familia Melnik, Petrea și Nina îl primește pe Preasfințitul Anton cu pâine și sare în fața Bisericii, împreună cu neașteptat de mulți credincioși. Salutul meu din partea comunității, predică despre viața Sf. Ioan Bosco, apoi Preasfințitul pleacă la Chișinău. Vom vedea ce va mai fi mâine(...)
Pr. Andrei Dăscălașu
