1.02.2015

A doua zi a vizitei canonice în Parohia Crețoaia.

Dimineața la 9.30 este programată întâlnirea cu Consiliul Parohial, oameni de nădejde care întotdeauna îi mobilizează pe ceilalți la orice. Sunt doar câțiva dintre ei, deși lista nu e închisă. Episcopul vine, dar, ca de obicei, sunt prezenți doar trei. Nu mi se pare nimic ieșit din comun, ar fi fost senzațional să fie toți punctuali. Încerc o glumă că avem alt fus orar, dar nu prinde. În final se adună toți, timpul e foarte bine drămuit și programul făcut de vreo 2 săptămâni. În cuvântul meu spun că hârtia cu subsemnații e proaspătă, dar noi suntem împreună de mai mult timp. Încerc să-mi aduc aminte ce îmi propusesem acum 10 ani, faptul ca fiecare să se simtă responsabil de bunul mers al parohiei, căci, cu siguranță, cum au putut fi în trecut, vor mai exista momente de criză în viața parohiei, fără preot etc. Ne aducem aminte de vremurile când comunitatea era mai unită, mulți au uitat de Biserică dar mulți alții l-au căutat pe Dumnezeu tot timpul ăsta. Preasfințitul ne întreabă de greutăți și probleme, ne îndeamnă să rămânem uniți și tari în credință, motivându-i și pe ceilalți care caută vreo motivație. Îi îndeamnă pe cei prezenți să formeze un nucleu parohial chiar fără permanenta veghere a preotului, așa cum se organizează în parohia lui de baștină de la Valea Mare. În același timp le cere să rămână un ajutor puternic al preotului și să însuflețească pe cât posibil toate activitățile parohiale.

 Înainte de Liturghie, Preasfințitul Anton mă întreabă dacă a fost bine, eu îi mulțumesc din inimă, căci a găsit cuvinte de îndemn pe care nici eu nu le-aș fi găsit. Se vede că un Episcop are orice fel de chei ca să descuie orice fel de inimă. Și eu și PS Anton mergem la spovadă: el are 20 de penitenți la mine vin doar cinci. Peste o vreme când desfacem plasa de pescuit, constatăm totuși că eu am prins un pește mai mare, (cum se spune în limbaj preoțesc).

Sf. Liturghie duminicală cu mare participare (93 suflete) din care vreo 20 de ortodocși. Predică de zile mari a Episcopului, și nu lungă. Procesiunea darurilor, iar la început un bun venit înduioșător din partea unei familii tinere: se vede că nu numai episcopii au chei care să descuie inimi.

După Sf. Liturghie, întâlnirea cu toată comunitatea. Preasfințitul ne încurajează și se arată mulțumit de numărul mare de credincioși, mă îndeamnă să prezint un fel de dare de seamă. Printre rânduri prezint cam tot ce am realizat să facem în cei 10 ani de la ultima vizită canonică, Biserică, casă parohială, centrul Stanislw Kostka, iar acum ducem lupte aprige cu finisarea noii grădinițe..operele noastre sociale, mai ales în favoarea celor mai nevoiași, grupuri de rugăciune. De fapt țelul nostru principal a fost ca fiecare să simtă că e responsabil de viața parohiei și mai ales implicat. Cu implicarea însă, întotdeauna...mai e de lucrat. Episcopul îmi ia foaia din mână și spune că sunt cuvinte foarte frumoase, speră că au și suport. Îmi reproșez pentru prima dată în viață că am fost zgârcit cu cuvintele. Câte aș mai fi putut adăuga!.. Episcopul ne îndeamnă să rămânem uniți și mai ales o comunitate misionară și activă. Vine cu ideea diecezană a unei școli duminicale; nu-i mai spun că am avut-o pentru doi ani și din varii motive am luat o pauză.

Preasfințitul dă apoi cuvântul credincioșilor. Tăcere. Până și copiii de țâță, care au tot comentat în timpul predicii episcopului, au amuțit cu toții dintr-o dată. Mai adaug eu câte ceva, iarăși episcopul, iarăși eu, ne jucăm cu microfoanele, oamenii noștri sunt destul de simpli, deși i-am rugat să fie deschiși, și dacă se poate, mai vorbăreți. Surpriza vine de unde chiar nu mă așteptam, căci îl știam un om care se gândește de 10 ori înainte să spună sau să facă ceva, ca ardelenii din România, chiar dacă este ucrainian. Înseamnă că acuma a meditat și mai mult... Bunul nostru prieten Ivan Cushpita din Cahul, în casa căruia celebrăm Sf. Liturghie lunar pentru 15 suflete din Cahul, Comrat și Basarabeasca, prezent în biserică cu această ocazie, se ridică din bancă cu un curaj nebănuit, îmi ia hotărât microfonul din mână, și spune un cuvânt de mulțumire, care o face pe s. Lucja și câtorva credincioase să le dea lacrimile. Rețin din cuvintele sale nerostite, că ar dori să aibă și ei o bisericuță așa frumoasă ca a noastră la Cahul. Sper că a înțeles și Preasfințitul Anton, chiar dacă nouă nu ne-au dat lacrimile.

La sfârșit facem rugăciunea de încheiere a vizitei pastorale și mamele copiilor din grădiniță au un cuvânt de recunoștiință și ne dăruiesc câte o orhidee. Încerc să prind semnificația acestui dar: pe timp de iarnă, o orhidee e întotdeauna un semn de speranță.

Pr. Andrei Dăscălașu