Duminică, 18 martie 2023, episcopul Anton Coșa  a vizitat parohiile Camenca și Rașcov, fiind întâmpinat de paroh, Pr. Ruslan Pogrebnîi.
 
Prima întâlnire a fost cu comunitatea din Camenca. Episcopul a fost întâmpinat în fața noii clădiri a bisericii, aflată în construcție, și împreună cu credincioșii s-a deplasat la locația provizorie a parohiei, pentru celebrarea sfintei Liturghii. Ulterior, credincioșii au împărtășit un moment de ascultare și dialog cu păstorul diecezei. Dorința exprimată de toți a fost ca noua biserică să poată fi inaugurată cât mai curând posibil.
 
Ulterior, PS Anton s-a deplasat la Rașcov, unde a fost la fel întâmpinat de credincioși. Inițial, episcopul a avut o întâlnire cu tinerii din cadrul unui proiect social susținut de „Caritas Moldova”, după care a urmat celebrarea sfintei Liturghii și apoi adunarea parohială. Ultimul eveniment a fost o întâlnire cu angajații „Caritas” parohial, care derulează două proiecte de asistență medicală și îngrijire la domiciliu.
 
Comunitatea din Camenca are un număr mic de credincioși, având în vedere și faptul că populația localității s-a redus în ultimii ani cu jumătate în ultima perioadă. Dar este totuși o comunitate catolică ce dorește să fie prezentă în viața eclezială, să aibă propriul locaș de cult, să celebreze liturghii și toate sărbătorile anului liturgic.
 
Comunitatea din Rașcov este mai mare din punct de vedere numeric, și se bucură de implicarea unui grup de tineri din localitate, care nu sunt cu toții catolici, dar participă la proiectele organizate pentru ei de Fundația „Caritas Moldova”.
 
Episcopul a participat cu atenție la fiecare întâlnire, dorind să-l asculte pe fiecare, să înțeleagă nevoile comunităților și să le ofere un cuvânt de încurajare. Aceasta este o regiune care se confruntă cu mai multe dificultăți sociale, nu în ultimul rând din cauza graniței din apropiere cu Ucraina, iar cuvântul episcopului a fost unul de speranță și de mare prietenie.

C. L.

Link galerie foto