Continuă vizita pastorală a PS Anton Coșa la organizațiile sociale și caritabile, iar joi, 4 mai 2023, episcopul a vizitat fundațiile „Casa Providenței” și „Ioan Paul II” din Chișinău.
În cursul vizitei, episcopul a ascultat cu atenție raportul prezentat de Elena Ajder, directorul organizației, în prezența Consiliului de administrație, format din Mons. Cesare Lodeserto, Pr. Mihai Balan, paroh al Parohiei „Sfântul Alois Scrosoppi”, și superioara comunității călugărițelor din congregația „Surorilor Providenței.
PS Anton a fost întâmpinat de copiii de la centrul de educație preșcolară, care i-au oferit, conform tradiției, simbolurile de bun venit și au primit un gest de atenție binevoitoare și binecuvântare din partea păstorului Bisericii din Moldova.
În discuția cu cei prezenți, episcopul a reamintit că Fundația „Casa Providenței” reprezintă misiunea de caritate a diecezei, inclusiv datorită prezenței Surorilor Providenței, a parohiei și a binefăcătorilor, inclusiv a Ordinului Suveran de Malta, un proiect de caritate al căruia este găzduit de această organizație.
Încă de la începutul vizitei, episcopul și-a exprimat dorința ca această fundație să fie mereu atentă la cei mai slabi, afirmând astfel primatul carității. Cantina socială pentru bătrâni este simbolul unei carități care se îngrijește de cei mai vulnerabili și îi însoțește zilnic, inclusiv cu un prânz cald și o atitudine plină de iubire creștină.
În prezent, pe lângă funcționarea zilnică a cantinei pentru bătrâni și a pachetelor cu produse alimentare distribuite bătrânilor la domiciliu, „Casa Providenței” găzduiește și un număr mare de refugiați ucraineni. Programele de vară pentru copii sunt mereu active, datorită și prezenței unui grup de voluntari pregătiți.
Angajamentul pentru primirea și ajutorarea refugiaților este în prezent activitatea cea mai solicitantă, deoarece nu este vorba doar de primirea acestora, ci și de însoțirea lor în procesul de integrare, de la grădiniță pentru cei mici, școală online pentru elevi și până la diverse activități pentru adulți.
„Casa Providenței” este, de asemenea, și un loc de evanghelizare prin prezența Parohiei „Sfântul Alois Scrosoppi”, care se ocupă pastorația credincioșilor catolici din sectorul Buiucani al capitalei. În incinta fundației se află, de asemenea, și „Casa Clerului”, recent înființată de episcop pentru găzduirea preoților pensionați sau bolnavi. În prezent, în „Casa Clerului” locuiesc doi preoți pensionari.
O prezență importantă este cea a comunității maicilor din congregația „Surorilor Providenței”, în prezent în număr de trei, care sunt implicate la Centrul de educație preșcolară a Fundației „Ioan Paul II” și în gestionarea operelor de caritate, în special în beneficiul persoanelor în vârstă.
De asemenea, PS Anton Coșa s-a întâlnit și a dialogat cu angajații organizației, care lucrează în diferitele domenii și servicii, mulțumindu-le pentru angajamentul lor și reamintindu-le principiul carității care trebuie aplicat în slujirea nevoiașilor.
C. L.
Galerie foto