În timpul vacanței de vară din acest an, parohiile Diecezei de Chişinău au fost vizitate de două grupuri de voluntari din Polonia.
Primul grup de voluntari, formată din 11 persoane, reprezentanți ai Mișcării Catolice neocatehumenale, a venit din Varșovia la 2 august. În prima săptămână, voluntarii au oferit ajutor la diverse lucrări în parohia din Râșcani. Au participat la amenajarea unui teren de joacă pentru copii, precum și în lucrări în cadrul parohiei. O parte importantă a acestei vizite au fost și rugăciunile împreună cu frații franciscani și participarea la sfânta Liturghie. În cea de a doua săptămână, voluntarii au vizitat parohia „Regina Sf. Rozariu” din Stârcea, unde de asemenea au participat la diferite lucrări din cadrul parohiei, dar și în viața ei spirituală. După sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, voluntarii au plecat în Polonia, promițând sa revină la anul.
Al doilea grup de voluntari, în număr de opt persoane, reprezentanți ai Comunității Evanghelice „Ninivaia”, a vizitat timp de două săptămâni parohia „Sf. Ana” din Ungheni. Tinerii acestei comunități vin deja al doilea an la rând în Moldova. În acest an vizita lor a început cu pelerinajul de trei zile la biserica din Orhei care, la 15 august, în solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, și-a sărbătorit hramul. În zilele ce au urmat, voluntarii au ajutat la diverse lucrări pe teritoriul parohiei din Ungheni, dar nu au uitat să ofere şi un exemplu de viață de credință, organizând rugăciuni în stil Taizé, la care au fost invitaţi și enoriaşii parohiei. În fiecare zi, tinerii au participat la rugăciunea de dimineață, au recitat Rozariul Divinei Îndurări, luând parte activă şi la sfânta Liturghie. Şi acest grup de voluntari, la plecare, a promis să revină în dieceza noastră la anul.
Pr. Krzysztof Płonka