Sâmbătă, 2 iunie 2018, ca o continuare a Zilei Internaționale a Copilului, pe care o lume întreagă o sărbătorește la 1 iunie, la Oratoriul „Don Bosco” din Chișinău s-a desfășurat Ziua Diecezană a Copilului, care a adunat copiii și părinți din aproape toate parohiile Episcopiei de Chișinău.
Programul zilei a început la ora 9.30 cu înregistrarea participanților, urmând ca la ora 10.00 să se dea startul sărbătorii, care, anul acesta, a purtat un caracter deosebit, fiind dedicată Jubileului nostru diecezan. După salutul gazdelor și al Preasfințitului Anton Coșa, în prima parte a programului, copiii din două parohii au prezentat două scenete prin care au arătat iubirea lui Dumnezeu față de noi, iubire pe care apoi au putut să o guste la sfânta Liturghie, celebrată de Preasfințitul Anton Coșa. La predică, păstorul diecezei, a vorbit despre Biserică, născută în ziua de Rusalii și zidită pe temelia care este Petru, iar apoi, pe înțelesul copiilor, a trecut în revistă istoria catolicilor din Moldova, îndemnându-i pe copii la final să iubească această Biserică, pentru că ea ne este mamă.
După prânz, au urmat jocuri, în timpul cărora fiecare copil a avut posibilitatea să primească tichete, pe care apoi le schimba pe pop-corn. La încheierea lor, au urmat alte trei reprezentații artistice, pregătite de copiii din alte trei parohii. La finalul programului, Preasfințitul Anton le-a mulțumit organizatorilor, copiilor și părinților, anunțând că la anul gazda Zilei Diecezane a Copilului va fi Parohia „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din Grigorăuca, parohul căreia – Pr. Daniel Medveș – a și primit Icoana Zilei Diecezane a Copilului.
Pr. Petru Ciobanu