A XXII-a Zi mondială a bolnavilor a fost celebrată solemn şi comunitar în mai multe parohii din Dieceza de Chişinău, după îndemnul Bisericii de a ne aminti de cei bolnavi, a le acorda toată atenţia şi a fi alături de cei care fie sunt implicaţi direct în actul medical, fie îi înconjoară cu dragoste şi grijă fraterna pe cei suferinzi.
În Parohia Chişinău – Catedrală, evenimentul a fost marcat printr-o Sf. Liturghie specială celebrată de pr. Vasile Cohanovschi, la care au participat 35 de bolnavi împreună cu însoţitorii lor; după actul liturgic, cei prezenţi au fost invitaţi la un prânz fratern. De menţionat faptul că duminică, după Sf. Liturghii, 5 medici din Asociaţia Medicilor Polonezi din Chişinău vor acorda consultaţii gratuite tuturor persoanelor în vârstă şi suferinde.
În Parohia “Sf. Arhangheli” din Bălţi, Ziua Bolnavilor a fost anticipată şi celebrată duminică, 9 februarie; cu ajutorul voluntarilor din parohie şi prin implicarea Caritas Parohial, 56 de persoane suferinde din cele 120 care sunt în parohie, au putut fi transportate la biserică pentru a participa la Sf. Liturghie duminicală, în cadrul căreia a fost acordat Taina sf. Maslu. De asemenea, după Sf. Liturghie a fost pregătit un moment fratern pentru toţi cei prezenţi. Mai trebuie menţionat că anterior acestui eveniment, toţi cei 120 de bolnavi din parohie au primit pachete cu produse alimentare, prin bunăvoinţa Caritas Moldova şi Draxelmaier.
De atenţia specială a comunităţilor parohiale au beneficiat şi bolnavii din Râbniţa şi Stăuceni, unde evenimentul a avut aceiaşi desfăşurare: un moment de comuniune liturgică şi unul de comuniune fraternă.
În Parohia Creţoaia, prin implicarea comunităţii au fost distribuite pachete alimentare celor aflaţi în suferinţă şi bătrânilor, dar şi plata medicamentelor pentru cei cu pensii mici. În cadrul Sf. Liturghii a fost explicată semnificaţia creştină a suferinţei şi rolul său în mântuirea personală şi sfinţirea comunităţii. De asemenea cei prezenţi au fost binecuvântaţi prin ritul impunerii mâinilor.
În alte parohii din Dieceză, Ziua Mondială a bolnavilor va fi celebrata la nivel comunitar ulterior, atunci când condiţiile climaterice vor fi mai prielnice pentru ca toţi cei care co-participă prin suferinţa lor la jertfa răscumpărătoare a lui Cristos, să poată fi prezenţi în jurul altarului.