Ajunsă la cea de a 28-a ediţie, Ziua Mondială a Tineretului (ZMT), celebrată în acest an la Rio de Janeiro, în Brazilia şi având ca temă un citat din Evanghelia după Matei: "Mergeţi şi faceţi ucenici toate naţiunile" (cf. Mt 28,19), a fost o impresionantă explozie de entuziasm şi acţiune, tăcere şi meditaţie, comuniune şi program de viaţă pentru toţi participanţii (aproape 3 milioane). Până la a culege impresiile celor şase tineri pelerini din Dieceza de Chişinău, însoţiţi de Preasfinţitul Anton, care nu s-au întors încă acasă, oferim în rândurile care urmează un succint traseu cronologic al principalelor evenimente petrecute în perioada 22 – 28 iulie pe superba coastă marină a Braziliei, însoţit de spicuiri din discursurile şi omeliile Papei Francisc. Fotografiile postate au fost trimise de către Preasfinţitul Anton, una din timpul catehezelor pentru tineri, ţinute de episcopii prezenţi (au participat şi tinerii veniţi din România însoţiţi de Episcopul de Cluj şi Episcopul de Oradea), celelalte din timpul celebrărilor (în plan îndepărtat se distinge steagul R. Moldova).

Sâmbătă 20 iulie,

Roma - Bazilica Santa Maria Maggiore

Papa merge la Bazilica Santa Maria Maggiore cu două zile înainte de pelerinajul brazilian, pentru a cere ocrotirea Sf. Fecioare Maria pentru toţi tinerii care vor participa la această întâlnire mondială, petrecând în rugăciune 30 de minute în faţa statuii Maicii Domnului „Madonna Salus Populi Romani”, în faţa căreia a depus un buchet de flori şi a aprins o lumânare pe care era logoul ZMT. De amintit faptul că la o zi de la alegerea sa ca Papă, Sf. Părinte a făcut acelaşi lucru cerând ocrotirea Sf. Fecioare Maria asupra pontificatului pe care l-a început.

 

Vă rog să mă însoţiţi cu rugăciunea voastră, cu încredere şi cu răbdare în această călătorie în Brazilia”, le-a cerut Papa celor prezenţi în Bazilică.

 

Luni 22 iulie

1. Rio de Janeiro – Primirea Papei

„Primire entuziastă dar periculoasă” titrează principalele cotidiane braziliene despre sosirea Papei pe pământ sud- american. În pofida temerilor provocate de protestele antiguvernamentale din Brazilia, Papa este asaltat cu bucurie şi afecţiune, spre disperarea serviciilor de securitate vaticane şi braziliene, dar, şi a secretarului său personal, aşa cum specifică purtătorul de cuvânt, pr. Frederico Lombardi. De menţionat că la cerinţa Papei, principalul mijloc de locomoţie al Sf. Părinte a fost o simplă maşină neblindată.

 

“Papa a dorit să aibă un contact direct cu mulţimile; este foarte încântat de felul în care Rio şi-a exprimat entuziasmul şi dragostea pentru el. Secretarul Papei mi-a spus că atunci când maşina era oprită se temea uneori, dar Papa a fost mereu fericit şi saluta mulţimile...Nu trebuie să dramatizăm dar trebuie să învăţăm să ne moderăm puţin entuziasmul”, a spus purtătorul de cuvânt. 

2. Palatul Guanabara – Întâlnirea cu autorităţile braziliene

Însoţit de Arhiepiscopul de Rio, Mons. Orani Joao Tempesta, Papa Francisc este primit de preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff şi autorităţile federale, salutându-i personal la finalul întâlnirii pe cei prezenţi. 

 

Către autorităţi: “Am învăţat că, pentru a avea acces la poporul brazilian, trebuie să intru pe poarta inimii sale imense; permiteţi-mi aşadar în acest moment să bat cu delicateţe la această poartă. Cer permisiunea de a intra şi a petrece această săptămână cu voi. Nu am nici aur, nici argint, dar aduc darul cel mai preţios care mi-a fost dat: Isus Cristos! Vin în numele Său pentru a alimenta flacăra iubirii fraterne care arde în fiecare inimă”.

Către episcopatul brazilian: „Cu această vizită a mea doresc să realizez misiunea pastorală proprie Episcopului Romei, de a-i întări pe fraţi în credinţa în Cristos, de a-i încuraja să dea mărturie despre speranţa care vine de la El şi de a-i însufleţi să ofere tuturor bogăţiile nesecate al iubirii Sale”.

Marţi 23 iulie

 

Zi de odihnă pentru Papa. Totuşi celebrează în privat alături de câţiva cardinali Sf. Liturghie şi are o întâlnire cu organizatorii ZMT şi autorităţile braziliene. Sfânta Liturghie de deschidere a ZMT 2013 este celebrată de Arhiepiscopul de St. Sebastian de Rio de Janeiro, Mons. Orani Joao Tempesta, pe plaja Copacabana. Participă aproape 600000 de persoane din 175 de ţări de pe 5 continente. Sunt date primele date publice cu privire la participanţii înregistraţi: 60% Brazilia, Argentina – 23000, SUA – 10200, Chile – 9200, Venezuela -6100 etc. Participanţii sunt cazaţi în familii, colegii, parohii, cluburi şi şcoli.

 

“Avem de înlăturat multe bariere, de depăşit nedreptăţi. Construim punţi, dincolo de ziduri şi obstacole. Este timpul de a trezi încrederea şi speranţa. O altă lume e posibilă”. (din predica mons. Tempesta).

 

„ Desigur, deschiderea ZMT reprezintă şi pentru Papa un eveniment foarte important, chiar dacă nu a fost prezent: în mod tradiţional, Papa nu vine la inaugurare... de aceea Pontiful a dorit să urmărească la televizor deschiderea, ştiind că atunci când va veni el, cine ştie cum va fi…” (Purtător de cuvânt).

Miercuri 24 iulie

 

1. Sanctuarul Maicii Domnului de la Aparecida

Sosit cu un elicopter militar la 250 km de Rio, miercuri dimineaţa, Papa Francisc celebrează prima Sf. Liturghie din cadrul ZMT în Sanctuarul Maicii Domnului din Aparecida, la care au participat 200000 de persoane. „Am venit la Aparecida pentru a oferi Sf. Fecioare Maria viaţa popoarelor din America Latină” a spus Papa. Papa a rememorat întâlnirea din 2007 de la Aparecida a Episcopilor latino-americani, care a produs un document ce clarifica prioritatea misiunii în regiune. Apariţiei Feciorei Maria la Aparecida a avut loc în anul 1717, când trei pescari, găsesc în plasele lor statuia Fecioarei Maria fără cap, aruncă din nou mrejele şi găsesc capul statuii, iar la ultima tentativă prind o mulţime de peşti. Timp de 15 ani statuia rămâne în casa unuia dintre pescari, Felipe Pedroso; în casa lui vecinii se întâlnesc pentru a se ruga rozariul, iar datorită harurilor primite devoţiunea se răspândeşte progresiv şi în alte regiuni ale Braziliei. Actualmente, anual Sanctuarul este vizitat de 7 milioane de pelerini.

 

“O mamă îşi poate uita oare copiii? Nu, deoarece o mamă îşi iubeşte copiii. Am venit şi eu să bat la poarta casei Mariei… pentru ca ea să ne ajute pe toţi, păstori ai poporului lui Dumnezeu, părinţi şi educatori, să transmitem tinerilor noştri valorile care să îi ajute să construiască o naţiune şi o lume mai drepte, mai unite şi mai fraterne. Maria ne învaţă cum să fim cu adevărat discipoli ai lui Isus, de aceea Biserica merge întotdeauna în misiune pe urmele Mariei”. ,

2. Vizita Papei la Spitalul de recuperare a toxi-dependenţilor „Sf. Francisc de Assisi” din Rio Tot miercuri după-amiaza, Papa a inclus în programul vizitei sale un moment cu totul particular faţă de cei aflaţi în situaţia tragică a dependenţei de droguri şi a. Papa a caracterizat acest sanctuar un „sanctuar al suferinţei umane” şi, amintind cum Sfântul Francisc a îmbrăţişat un lepros, a menţionat că adevărata bogăţie şi bucurie vine din slujirea lui Cristos şi a aproapelui aflat în suferinţă.

 

Către pacienţii internaţi:

(...) în orice frate şi soră în dificultate noi îmbrăţişăm trupul în suferinţă al lui Cristos. Astăzi, în acest loc de luptă împotriva dependenţei chimice, doresc să vă îmbrăţişez pe fiecare dintre voi, cei care sunteţi trupul lui Cristos, şi să cer ca Dumnezeu să umple de sens şi de speranţă fermă drumul vostru şi al meu”.

 

„Iubiţi prieteni, doresc să vă spun fiecăruia dintre voi, dar mai ales atâtor altora care nu au avut curajul să întreprindă drumul vostru: Fii protagonist al ridicării; aceasta este condiţia indispensabilă! Doresc să vă repet tuturor: nu lăsaţi să vi se fure speranţa! Să nu furăm speranţa, ci să devenim cu toţii purtători de speranţă”!     

Joi , 25 iulie

 

1. Vizita în cartierul sărac Varginha Dorind să viziteze cât mai multe realităţi de viaţă pe care le oferă peisajul social contrastant al Braziliei, Papa s-a aflat joi în comunitatea din Varginha, un cartier sărac al metropolei, unde a vizitat un spaţiu foarte mic, de circa 4 pe 5 metri, unde trăiau peste 20 de persoane, între care şi bătrâni şi copii. Papa s-a întreţinut cu fiecare dintre ei, a luat în braţe fiecare copil, binecuvântându-i şi rugându-se împreună cu ei.

 

„...atunci când suntem generoşi în primirea unei persoane şi împărtăşim ceva cu ea - un pic de mâncare, un loc în casa noastră, timpul nostru - nu numai că nu rămânem mai săraci, ci ne îmbogăţim. Ştiu bine că atunci când cineva care are nevoie să mănânce bate la uşa voastră, voi găsiţi mereu un mod de a împărţi mâncarea; aşa cum spune proverbul, mereu se poate "adăuga mai multă apă la fasole"! Se poate adăuga mai multă apă la fasole?... Mereu?... Şi voi faceţi asta cu iubire, arătând că adevărata bogăţie nu se află în lucruri, ci în inimă!”

2. Primirea cheilor oraşului Rio de Janeiro şi a binecuvântarea steagurile olimpice

Deoarece Rio va organiza în 2016 Jocurile Olimpice, Papa a binecuvântat steagurile olimpice, întreţinându-se cu nume mari ale sportului brazilian şi primind cheile oraşului Rio din partea Primarului.

 

3. Întâlnirea cu tinerii veniţi din Argentina  

Unul din momentele care nu figurau în programul iniţial a fost la dorinţa Papei întâlnirea cu tinerii veniţi din Argentina, în Catedrala din Rio. Cu această ocazie, Papa a transmis un mesaj „forte” tinerilor şi bătrânilor argentinieni de a depăşi provocările unei societăţi moderne şi a unei Biserici fără principii de viaţă.

 

“Doresc o Biserică ce merge pe străzi. Doresc să ne apărăm împotriva a tot ce este lumesc, de imobilitate, de alegerile comode, de ceea ce este clericalism, de tot ceea ce ne face să ne închidem în noi înşine. Parohiile, şcolile, instituţiile sunt făcute pentru a ieşi înspre alţii… dacă nu, atunci devin un ONG, iar Biserica nu trebuie să fie un ONG.”

 

„Asistăm la o filosofie şi la o practică de excludere a celor doi poli ai vieţii care sunt promisiunile popoarelor. Excluderea bătrânilor, desigur. Cineva s-ar putea gândi că este un soi de eutanasie ascunsă, adică nu se are grijă de bătrâni; dar există şi o eutanasie culturală, pentru că nu sunt lăsaţi să vorbească, nu sunt lăsaţi să acţioneze. De asemenea, excluderea tinerilor. Procentul pe care-l avem de tineri fără loc de muncă, fără serviciu, este foarte ridicat. Avem o generaţie care nu are experienţa demnităţii câştigate prin muncă. (...) Nu vă lăsaţi excluşi!”

4. Ceremonia de primire a tinerilor la ZMT 2013 – Plaja Copacabana

După ce a parcurs trei km spre Copacabana în papamobil, salutând cu afecţiune mulţimele înşirate de-a lungul drumului, Papa a sosit la locul fixat de organizatori pentru a găzdui aproapele toate momentele principale ale ZMT. În cadrul ceremoniei de primire, 150 de tineri au prezentat prin dans şi muzică desfăşurarea unei zile în „Oraşul Minunat, iar 5 tineri de pe 5 continente i-au adresat Papei saluturile lor pline de emoţie. La această sărbătoare de primire au participat 1.000.000 de tineri, conform organizatorilor.

 

„Voi ştiţi că în viaţa unui episcop sunt atâtea probleme care cer să fie rezolvate. Şi cu aceste probleme şi dificultăţi, credinţa unui episcop se poate întrista. Ce urât este un episcop trist! Ce urât! Pentru ca să nu fie tristă credinţa mea am venit aici pentru a fi contagiat de entuziasmul vostru al tuturor!”

 

“Sunteţi aşa de mulţi! Veniţi de pe toate continenetele! Sunteţi atât de departe unii de alţii, nu doar geografic dar şi din punct de vedere existenţial, cultural, social, uman. Dar astăzi sunteţi aici, împreună, uniţi pentru a împărtăşi credinţa şi bucuria întâlnirii cu Cristos. (...) Fiţi siguri: inima mea vă îmbrăţişează pe toţi cu afecţiune universală ”.

 

Vineri 26 iulie

1. Rio de Janeiro. Întâlnirea cu tinerii deţinuţi, spovadă, şi prânzul cu 12 tineri 

În cadrul Zilei Mondiale a Tineretului, în decursul unei dimineţi pline întâlniri cu lumea tinerilor, Sfântul Părinte a administrat Sacramentul Spovezii, a luat masa de prânz cu doisprezece tineri de pe cele cinci continente, şi a stat de vorbă pentru circa o jumătate de oră, în reşedinţa arhiepiscopală, cu opt minori – şase băieţi şi două fete – provenind din patru centre de reeducare braziliene. Papa s-a rugat şi i-a amintit pe tinerii care au suferit violenţe şi i-a invitat pe toţi tinerii prezenţi să nu se descurajeze, continuând să repete: „Niciodată violenţă, doar iubire!”

 

2. Copacabana – Calea Crucii

La orele 18.00, Sf. Părinte a sosit din nou în mijlocul tinerilor pentru a participa împreună la Calea Sfintei Cruci, care, conţinând şi elemente de dramaturgie la care au participat 500 de persoane, a dorit să exprime numeroasele suferinţe ale unei umanităţi mântuite de Cristos pe Cruce. Totuşi, papa a surprins iarăşi prin profunzimea şi realismul mesajului şi rugăciunii sale: Sfântul Părinte a cerut la 35 de şomeri argentinieni, aşa numiţi “cartoneros” (care trăiesc vânzând fier, hârtie şi alte materiale reciclabile), să i se alăture pe scenă, unde i-a salutat cu căldură, în Brazilia 100.000 de astfel de gunoieri trăind din reciclarea deşeurilor, după crahul economic din 2001. Papa a ţinut să atingă sufletele tinerilor trei întrebări concrete.

 

Dragi tineri, nimeni nu poate atinge Crucea lui Isus fără să lase asupra ei ceva din sine însuşi şi fără a lua ceva din crucea Lui în propria viaţă. Aş vrea ca însoţindu-l pe Isus în seara aceasta, să răsune în inimile voastre trei întrebări: ce aţi lăsat pe Crucea lui Isus voi, dragi tineri din Brazilia în aceşti doi ani în care a traversat ţara voastră; ce a lăsat Crucea lui Isus în fiecare dintre voi şi, a treia întrebare, ce învăţătură aduce în viaţa noastră această Cruce?” 

Sâmbătă, 27 iulie

 

1. Catedrala din Rio - Sfânta Liturghie cu episcopii, preoţii, călugării, călugăriţele şi seminariştii prezenţi la Rio pentru ZMT 2013

În cadrul Sf. Liturghii pentru cei consacraţi lui Dumnezeu, Papa i-a îndemnat să se deschidă tinerilor pentru a le oferi o Evanghelie vizibilă, pornind astfel mai motivaţi la construirea unei noi societăţi.

 

„Dumnezeu cere să fim misionari. Unde suntem? Acolo unde El însuşi ne aşează, în patria noastră sau unde ne aşează. Să-i ajutăm pe tineri. Să avem urechea atentă pentru a asculta iluziile lor - au nevoie să fie ascultaţi -, pentru a asculta succesele lor, pentru a asculta dificultăţile lor. Trebuie să ne aşezăm, ascultând poate aceeaşi broşură, dar cu o muzică diferită, cu identităţi diferite. Răbdarea de a asculta! Asta vă cer cu toată inima!”

2. Plaja Copacabana – Veghea de rugăciune

În seara zilei de sâmbătă, Papa a plecat din nou pentru a petrece în rugăciune şi momente pline de entuziasm vigilia ZMT alături de 2.000.000 de tineri, în ciuda vremii destul de potrivnice. În drumul său spre locul de veghe, Sf. Părinte Papa a coborât din maşină pentru a îmbrăţişa un tânăr cu handicap sau pentru a da mâna cu pelerinii. Veghea de rugăciune a inclus Liturgia Cuvântului în diferite limbi urmată de mesajul Papei, iar apoi procesiunea cu Preasfântul Sacrament, urmată de adoraţia euharistică. Organizatorii au montat un spectacol la care au participat zeci de tineri, care au construit o biserică, aşa cum a făcut-o Sf. Francisc. După discursul Papei, tinerii au dezasamblat biserica, ducând bucăţile în diferite direcţii, ilustrând astfel motoul ZMT: “Mergeţi şi faceţi ucenici din toate popoarele”.Referindu-se în cuvântul său la Parabola lui Isus despre semănătorul care a aruncat seminţele pe câmp, Papa a menţionat că roadele apar atunci când sămânţa a căzut în pământ bun.

 

„Eu ştiu că voi vreţi să fiţi pământ bun, creştini serioşi, nu creştini cu jumătate de normă, nu creştini „periaţi” care par creştini şi în fond nu fac nimic. Nu creştini de conjunctură. Aceşti creştini sunt simplă faţadă, dar nu creştini autentici. Ştiu că voi nu vreţi să trăiţi în iluzia unei libertăţi serbede care se lasă cuprinsă de modă şi de convenienţele momentului. Ştiu că voi ţintiţi sus, la decizii definitive care dau sens deplin. Este aşa sau mă înşel? Este aşa? Bine, dacă este aşa atunci să facem un lucru: toţi în tăcere, să privim la inimă şi fiecare să-i spună lui Isus că vrea să primească sămânţa. În tăcere să lăsăm să intre sămânţa lui Isus. Daţi-vă seama de acest moment. Fiecare ştie numele seminţei. Lăsaţi-o să crească şi Dumnezeu o va îngriji”.

Duminică 28 iulie – Copacabana

Liturghia ZMT

A fost ultimul moment plenar din programul ZMT, urmându-i apoi o întâlnire cu voluntarii care au păarticipat la pregătirea şi buna desfăşurare a acestui eveniment. La sfârşitul Sf. Liturghii Papa a anunţat locaţia următoarei ZMT: Cracovia, Polonia, în 2016.

 

„Trei cuvinte: Mergeţi, fără frică, pentru a sluji. Mergeţi, fără frică, pentru a sluji. Urmând aceste trei cuvinte veţi experimenta că acela care evanghelizează este evanghelizat, acela care transmite bucuria credinţei primeşte mai multă bucurie. Dragi tineri, întorcându-vă la casele voastre, nu vă fie frică să fiţi generoşi cu Cristos, să mărturisiţi Evanghelia sa.”