În mesajul său pentru Ziua migranților și a refugiaților din acest an, cu tema „Dumnezeu merge împreună cu poporul său”, care va fi celebrată la 29 septembrie, Papa Francisc reamintește imaginile Exodului pentru a descrie acest flux în creștere de bărbați, femei și copii care se deplasează dintr-o parte în alta a planetei. Migranții „la fel ca poporul lui Israel din vremea lui Moise, fug de situații de opresiune și abuz, de insecuritate și discriminare, de lipsa perspectivelor de dezvoltare”.
În prezent, există aproximativ 281 de milioane de migranți internaționali, la care se adaugă 117 milioane de persoane care se deplasează din cauza conflictelor, a violenței, a dezastrelor naturale.
Gândurile noastre se îndreaptă spre numeroșii refugiați din Ucraina vecină, pentru care continuă eforturile „Caritas Moldova”, Fundația „Regina Pacis”, „Optima Fide”, Salezienii și, de asemenea, a unor parohii din dieceză.
Cu toții suntem migranți în drumul nostru pe acest pământ, în drumul nostru spre „adevărata patrie”, spre împărăția Cerurilor. Papa Francisc, în Mesajul său, ne amintește cum migranții sunt icoana contemporană a acestui popor în călătorie, care îl are pe Dumnezeu ca însoțitor de drum.
Dieceza de Chișinău, pe lângă îngrijirea refugiaților din Ucraina vecină, încă de la începutul conflictului, se angajează și în rugăciune. Într-adevăr, toate comunitățile parohiale au fost chemate să amintească această realitate dramatică în timpul celebrărilor duminicale.
Să preluăm îndemnul Sfântului Părinte de a face un „sinod” cu migranții, să ne rugăm Domnului pentru ca, după exemplul bunului samaritean, să ne dăruiască harul de a fi călători atenți și sensibili la suferința acestui popor aflat în drum.
C. L.