La Centrul „Fides” a avut loc astăzi, 20 iunie 2023, reuniunea anuală a Consiliului Pastoral Diecezan, la care au fost prezenți preoți, diaconi, persoane consacrate, precum și reprezentanți ai organizațiilor și mișcărilor sociale. Au participat, în total, aproximativ 60 de persoane.
Episcopul Anton Coșa, care a prezidat lucrările consiliului, a început evenimentul cu o invocare a Duhului Sfânt și o
Reflecție, în care s-a axat mai ales pe necesitatea de a continua drumul de convertire pastorală, care de ani de zile reprezintă punctul de referință pentru fiecare alegere pastorală.
În mesajul său, episcopul a reamintit despre necesitatea unei Biserici în ieșire, atât la nivel personal, cât și comunitar: „A ieși din cotidianul nostru, uneori poate prea monoton; a ieși din comunitățile noastre, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a vedea și auzi alte realități; a ieși din singurătatea noastră pentru a ne întâlni în frații și, în definitiv, pentru a trăi un moment mai deosebit cu Isus însuși, prezent acolo unde doi sau trei se adună în numele lui (cf. Mt 18,20)”.
PS Anton Coșa s-a referit, de asemenea, la convertirea pastorală ca la un parcurs de cateheză, educație și formare, făcând o trimitere clară la propunerea noului „plan pastoral” pentru anii 2023-2026: „Așadar, drumul convertirii pastorale continuă și la noi, și pe acest drum avem nevoie de cateheză, educație și formare. Și spun acestea referindu-mă nu doar la noi preoții, ci la întregul popor al lui Dumnezeu și la organizațiile noastre de caritate, având în minte cuvintele sfântului Petru care, adresându-se creștinilor, afirmă: „Voi sunteți o descendență aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu, ca să vestiți faptele mărețe ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină” (1Pt 2,9)”.
Mesajul episcopului a fost urmat de discursul Mons. Cesare Lodeserto, vicar general, care și-a prezentat raportul său în trei părți: concluzia vizitei pastorale, obiectivele atinse cu planul pastoral 2020-2023, care s-a încheiat, și propunerea noului plan pastoral pentru anii 2023-2026, intitulat „Cateheză, educație și formare”.
În ultima parte a discursului, vicarul general a prezentat subiectele asupra cărora se va reflecta în cadrul grupurilor de studiu, ce țin de proiectul noului plan pastoral.
Au fost apoi formate grupurile de studiu, împărțite pe limbile vorbite, sub coordonarea Mons. Lodeserto pentru limba italiană, a Pr. Petru Ciobanu pentru limba română și a Sr. Paula Malciuc pentru limba rusă. Grupurile de studiu au avut la dispoziție aproximativ două ore pentru activitate, pentru a permite tuturor să participe și să aibă timp suficient pentru reflecție.
După-amiaza zilei a început cu rapoartele celor trei grupuri de studiu, iar la final au fost prezentate activitățile viitoare și propunerile pentru unele domenii ale vieții pastorale: Pr. Grigori Czubak pentru pastorația ministranților, Pr. Sergio Bergamin pentru pastorația tinerilor și a copiilor, Pr. Petru Ciobanu pentru „Caritas Moldova”, Sr. Paula Malciuc pentru pastorația familiei, Pr. Antonio Sozzo pentru Tribunalul bisericesc și Mons. Cesare Lodeserto pentru drumul sinodal.
Episcopul a încheiat lucrările Consiliului, mulțumind participanților pentru prezență, pentru găzduirea evenimentului la Centrul „Fides” și pentru angajamentul oferit de toți cei care, prin diferite moduri, au colaborat la organizarea consiliului.
Lucrările consiliului vor fi urmate de colectarea rezultatelor reflecțiilor și apoi de o primă schiță a viitorului plan pastoral, care, dacă va fi respectat calendarul, urmează să fie prezentat în luna noiembrie, cu ocazia consiliului prezbiterial, la încheierea exercițiilor spirituale anuale.
C. L.
Galerie foto