O mare bucurie pentru tinerii din Dieceza de Chișinău a fost să se reunească la Grigorăuca pentru a celebra Ziua Diecezană a Tineretului, după cea celebrată la Râbnița în 2022.
O zi cu atât mai importantă cu cât în luna august va avea loc la Lisabona Ziua Mondială a Tineretului, cu prezența Papei Francisc, la care va participa și un grup numeros de pelerini din Moldova, în frunte cu episcopul Anton Coșa.
Tinerii, veniți din toate parohiile diecezei, au fost întâmpinați la Grigorăuca de tinerii locali, la școala din localitate, unde a fost pregătită sărbătoarea, datorită eforturilor Pr. Vasili Cohanovschi și a comunității parohiale, dar și datorită autorităților locale, care au pus la dispoziție facilitățile necesare pentru o realizare cât mai bună a evenimentului.
Evenimentul a început cu întâmpinarea și un mesaj introductiv al episcopului. A urmat lucrul în grupuri, cei peste 100 de tineri împărțindu-se în trei grupe, împreună cu animatorii lor, pentru a începe parcursul zilei. Pe lângă parohi, au fost prezente și câteva călugărițe din dieceză, care au adus mărturia lor de caritate și de slujire.
Dansul, cântecul, reflecția și împărtășirea au îmbogățit prietenia și cunoașterea reciprocă, care au caracterizat ziua, trăită în lumina cuvântului lui Dumnezeu, care este și mesajul Zilei Mondiale a Tineretului din acest an, preluat din Evanghelia după Luca: „Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă”.
A fost o zi marcată de tema prieteniei și a iubirii aproapelui, după modelul Fecioarei Maria, care a plecat să o viziteze pe verișoara sa Eliszabeta, știind că aceasta avea nevoie de ajutor. Pentru a-l primi pe celălalt, trebuie să fii prieten, motiv pentru care tinerii, împărțiți în grupuri, deși proveneau din parohii și cu experiențe diferite, au lucrat împreună pentru a se cunoaște și a fi prieteni adevărați.
Celebrarea Sfintei Liturghii a fost momentul central al sărbătorii. PS Anton Coșa a prezidat celebrarea, și în cadrul Predicii s-a adresat tinerilor cu afecțiune și paternitate, chemându-i să reflecteze asupra modului lor de a fi credincioși și catolici.
Un alt moment de prietenie a fost împărtășirea mesei de prânz cu mare simplitate și într-un context de adevărată fraternitate. Cu siguranță a fost foarte frumos să-i vezi pe episcop și pe preoți în mijlocul tinerilor și discutând cu ei, mărturisind bucuria de a fi o comunitate vie de credincioși. Printre participanți se aflau și câțiva tineri de confesiune ortodoxă, de la Oratoriul Salezienilor.
Ziua s-a încheiat cu mesajul tinerilor și cu înmânarea crucii de către episcop tinerilor care anul viitor vor găzdui celebrarea acestei zile, la Parohia „Sfânta Fecioară Maria, Ajutorul Creștinilor” din Chişinău.
Următoarea întâlnire a tinerilor va fi deplasarea la Lisabona pentru Ziua Mondială a Tineretului.
Recunoștința pentru desfășurarea rodnică a Zilei Diecezane a Tineretului îi este adresată Pr. Vasili Cohanovschi, comunității parohiale și tuturor locuitorilor satului Grigorăuca, ce au colaborat la realizarea acestui eveniment, în special directorului școlii din localitate și întregului personal, precum și Comisiei pentru Pastorația Tinerilor formată din Pr. Sergio Bergamin, Pr. Gabriel Cochiorca și Sr. Mihaela Mihăluț.
C. L.
Galerie foto