Duminică, 26 mai 2024, cu ocazia sărbătorii Preasfintei Treimi, comunitatea din Tiraspol și-a celebrat hramul parohial.

Cu acest prilej, comunitatea l-a întâmpinat nu doar pe episcopul Anton Coșa, ci și pe arhiepiscopul-mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă, invitat de PS Anton să prezideze sfânta Liturghie solemnă.
 
Liturghia a început cu mesajul de salut al parohului, Pr. Piotr Kuszman, care a mulțumit pentru prezența celor doi păstori și a invitat comunitatea să se roage pentru beneficiile spirituale ale acestui eveniment.
 
Predica a fost rostită de episcopul Anton Coșa, care a amintit credincioșilor motivele pentru care este celebrată sărbătoarea Preasfintei Treimi: „Iubiți frați și surori în Domnul, celebrăm astăzi Solemnitatea Preasfintei Treimi, unică în felul său pentru că nu sărbătorim vreun eveniment istoric din viața lui Isus sau a sfinților, așa cum facem de obicei la alte sărbători (Crăciun, Paște, Înălțare, Rusalii, Buna Vestire etc.), ci sărbătorim un mister, poate greu de pătruns, poate neînțeles (de aceea și este mister). Dar mai mult decât un mister, astăzi sărbătorim iubirea, pentru că așa, cum ne învață sfântul Ioan, „Dumnezeu este iubire” (In 4,8.16), iar dacă este Iubire, este, în mod necesar Treime, pentru că iubirea nu poate fi decât între două persoane. Aceste persoane sunt Tatăl și Fiul, iar Duhul Sfânt este iubirea lor”. 
 
Episcopul de Chișinău le-a explicat credincioșilor că sărbătoarea Preasfintei Treimi ne cheamă să reflectăm cu atenție la iubirea pe care Dumnezeu o revarsă în inimile celor care cred în el: „Aceasta ar trebui să fie o lecție și pentru noi, mai ales știind că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut” (In 3,16). Și care este această lecție? Că la iubirea lui Dumnezeu nu se răspunde cu trădare, cu infidelitate, cu ură, cu indiferență față de poruncile sale. Isus, atunci când i-a trimis pe apostoli, le-a spus: „Învățați-i să țină toate câte v-am poruncit!” (cf. Mt 28,20), iar sfântul Ioan ne învață că „din aceasta știm că îl cunoaștem, adică îl iubim: dacă păzim poruncile lui” (1In 2,3). La iubirea lui Dumnezeu se răspunde numai cu iubire! De aceea, vă provoc să vă întrebați: crezând că Dumnezeu mă iubește, îl iubesc eu cu adevărat pe Dumnezeu și demonstrez această iubire ținându-i poruncile?”
 
La sfârșitul liturghiei, după o scurtă procesiune euharistică, Pr. Piotr s-a adresat din nou celor prezenți, amintind de bucuria unei sărbători care i-a văzut pe toți împreună. Parohul i-a oferit cuvântul și unei enoriașe din comunitatea locală, care s-a adresat celor doi oaspeți, mulțumindu-le enorm pentru darul liturghiei, care a permis comunității să celebreze o sărbătoare autentică.
 
Arhiepiscopul Aurel Percă a venit cu un cuvânt de mulțumire, dar și de apreciere, văzând o comunitate activă și o biserică frumoasă. La celebrare au participat mai mulți preoți din Decanatul de Transnistria, cu toții din familia călugărească a dehonienilor, parohia Tiraspol fiind și ea încredințată spre slujirea acestei congregații.
 
Ca în fiecare an, evenimentul festiv a fost încheiat cu un moment de fraternitate și bucurie pentru comunitate și pentru toți oaspeții.

C. L.