La începutul noului an pastoral, sâmbătă, 25 noiembrie 2023, la casa salezianilor din Chișinău, episcopul Anton Coșa s-a întâlnit cu călugării și călugărițele din Dieceză, după cum a spus în cadrul liturghiei: „Pentru invoca asupra comunităților voastre călugărești binecuvântarea lui Dumnezeu, mulțumindu-i în același timp pentru marele dar al vieții consacrate și pentru timpul special pe care îl trăim și care se caracterizează – atât pentru Biserica universală, cât și pentru Biserica noastră locală, ca o continuare voioasă a drumului sinodal ce ne cheamă la reînnoire și la convertire în comuniune”.
Întâlnirea a avut și o ocazie specială. Episcopul a menționat că întâlnirea are loc și pentru „comemorarea a 50 de ani de la moartea părintelui salezian Bronislaw Chodanionek, paroh de Chișinău între1949-1973, pentru care sunt foarte recunoscător confraților salezieni”.
În cadrul
Predicii, episcopul a comentat parabola semănătorului: „Pentru noi, obișnuiți în general să ascultăm periodic acest pasaj evanghelic, poate fi mai dificil să fim surprinși de aceste cuvinte: le-am auzit deja le cunoaștem deja, și poate le-am comentat deja nu o dată, ci de multe ori... Și totuși, aceste cuvinte sunt rostite astăzi pentru noi! Iată, așadar, că parabola Semănătorului pătrunde în această zi în viața mea de persoană consacrată și o face pentru a sparge, poate, acea crustă ce s-a format din prea multă obișnuință. Nu mă refer aici la obiceiurile sănătoase și bune care ne însoțesc, ci la acea rutină zilnică, acel automatism fără inimă, de care cu siguranță trebuie să ne apărăm și împotriva căruia trebuie să luptăm”.
Ascultătorii au fost îndemnați să își pună o întrebare, tot în lumina parabolei semănătorului: „Și se pune imediat întrebarea: Dar ce fel de sol sunt eu, persoană consacrată, în acest moment?”
Episcopul a trasat calea: „Atenție, însă, aici nu este vorba de a face cine știe ce lucruri mărețe, ci doar de a primi Cuvântul, pe Isus Cristos însuși, darul lui Dumnezeu prin excelență, în simplitatea, dar și în fragilitatea vieții și a condiției noastre actuale, ca persoane și comunitate”.
„Să recitim viața noastră consacrată în lumina acestei parabole și să ne lăsăm provocați în rutinele noastre personale sau comunitare. Mai presus de toate, să ne întoarcem și să ne încredințăm lui Dumnezeu și să redescoperim încrederea, umilința, seninătatea și bucuria; cu alte cuvinte, tot ceea ce ne poate permite să ne trăim pe deplin vocația de persoane consacrate, mărturia și misiunea noastră în Biserică și în lume. Și, prin urmare, să fim „pământ bun”, ca persoane și comunități, exemple vii de fraternitate și dăruire față de unicul Domn”.
În această zi, comunitatea salezianilor a dorit să comemoreze figura părintelui Bronislaw Chodanionek, care, în 1949, a părăsit Lituania și a venit la Chișinău, pentru a se stabili la biserica „Neprihănita Zămislire a Fecioarei Maria”, situată în centrul orașului. În 1957, după închiderea bisericii sale, care a fost folosită ca cinematograf-teatru, Pr. Bronislaw a fost nevoit să oficieze liturghiile în capela armeană din cimitir. A murit la 25 noiembrie 1973, la vârsta de 63 de ani, după o slujire dificilă, realizată spre gloria lui Dumnezeu și pentru binele credincioșilor. A trăit urmând principiul: să lucreze pentru binele sufletelor, fără a se cruța pe sine.
C. L.