În dimineața zilei de joi, 28 martie 2024, prima zi a Triduum-ului pascal, episcopul Anton Coșa a prezidat Liturghia Crismei, în prezența întregului cler diecezan și a credincioșilor.
 
În mesajul său introductiv, episcopul a amintit de semnificația acestui moment special de comuniune preoțească: „Liturghia crismei din Joia Mare ne adună iarăși în jurul altarului din Catedrala noastră, semn vizibil al prezenței lui Isus în mijlocul nostru, cel care, promițându-ne că, „iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii!” (Mt 28,20), a instituit sacramentul sfintei Preoții”. În plus, episcopul a amintit că acest „este ziua în care preoții își reînnoiesc promisiunile din ziua în care, prin impunerea mâinilor episcopului, au primit marele dar al Preoției”.
 
În Predica sa, PS Anton Coșa a amintit de asemenea despre binecuvântarea uleiurilor sfinte: „Și această sfântă Liturghie, pe lângă faptul că manifestă unitatea Bisericii locale în jurul episcopului, este o liturghie a amintirii ungerii pe care fiecare dintre noi am primit-o într-un anume moment al vieții noastre. De aceea se și numește „Liturghia crismei. Dar preotul nu este doar omul uns în mod special de Isus; pentru a corespunde acestei ungeri, el trebuie să fie omul celor trei „S”: sanus – sănătos, sapiens – înțelept, sanctus – sfânt. Și fiecare dintre cele trei uleiuri care vor fi binecuvântate la această liturghie corespunde unui „S””.
 
„Uleiul bolnavilor corespunde primului „S”, sanus – sănătos – și ne vorbește despre o dublă relație. Prima este relația cu oamenii, printre care, pe lângă cei sănătoși, există și bolnavii, și nu mă refer doar la bolnavii trupește, ci și la cei bolnavi sufletește, căci, la fel ca și Isus, am fost unși de Duhul Sfânt să le proclamăm „celor orbi recăpătarea vederii” (Lc 4,18)”.
 
„A doua este relația cu noi înșine, întrucât și noi avem nevoie de sănătate: trupească și sufletească. De aceea, este important să ne îngrijim de sănătatea noastră, pentru că, în caz contrar, ne facem vinovați de încălcarea poruncii a cincea: „Să nu ucizi”… Uleiul catecumenilor corespunde celui de-al doilea „S”, sapiens, înțelept, iar grecescul „cateheză” înseamnă „a instrui prin cuvânt” Să-l analizăm mai întâi în relația cu oamenii, căci preotul este și învățător”.
 
„În sfârșit, sfânta crismă, care corespunde celui de-al treilea „S”, sanctus, sfânt. Este uleiul care ne-a sfințit, ne-a consacrat, ne-a ales, așa cum spune sfântul Paul, să vestim evanghelia lui Dumnezeu (cf. Rom 1,1). Chiar dacă suntem în această lume, prin însăși ungerea pe care am primit-o, nu mai suntem din această lume”.
 
La finalul liturghiei, episcopul s-a adresat cu afecțiune și recunoștință tuturor preoților prezenți: „Vă rog să primiți mulțumirea mea de păstor al Diecezei de Chișinău și recunoștința mea de părinte al fiecăruia dintre voi pentru dăruirea cu care vă dedicați zi de zi în a mă ajuta să călăuzesc spre mântuire poporul pe care Dumnezeu, prin sfântul Ioan Paul al II-lea, mi l-a încredințat spre păstorire. Vă asigur că aveți fiecare în inima mea un loc special și vă îmbrățișez pe toți cu iubirea cu care un tată își îmbrățișează fiii. Totodată, am speranța că ajutorul pe care, cu generozitate mi l-ați oferit până acum nu-mi va lipsi nici pe viitor”.
 
Liturghia s-a încheiat cu gestul oferirii de flori tuturor preoților din partea credincioșilor, iar uleiurile sfinte au fost duse în mod solemn la locul de distribuire către toți preoții parohi. 

C. L.

Galertie foto