Duminică, 14 iulie 2024, PS Anton Coșa a prezidat Liturghia de introducere a Mons. Cesare Lodeserto în oficiul de paroh al Parohiei „Sfântul Alois Scrosoppi” din Chișinău, asistat de cei doi diaconi permanenți Nicolae Ianusevschi și Andrei Bolocan.
 
În duminica precedentă, episcopul de Chișinău a prezidat Liturghia de introducere în oficiul de paroh al Parohiei „Providența Divină” a Mons. Cesare Lodeserto. În această duminică, însă, s-a deplasat la parohia din sectorul Buiucani al capitalei și l-a prezentat micii comunități pe noul paroh, care îi urmează Pr. Mihai Balan, întors în România, în dieceza sa de origine.
 
În timpul Predicii, episcopul, pornind de la fragmentul evanghelic duminical, le-a vorbit credincioșilor despre semnificația misiunii în viața Bisericii și despre cum un adevărat misionar este cel care, urmându-l pe Cristos, își dăruiește viața pentru frații săi. În același timp, PS Anton a accentuat foarte clar că fiecare creștin este chemat să-și trăiască misiunea în lume ca persoană botezată, indiferent de slujirea sau activitatea pe care o desfășoară în cadrul comunității din care face parte. 
 
Vorbind despre misiune, episcopul i-a chemat pe credincioși să fie o parte activă a comunității, să fie alături de paroh adevărați oameni ai rugăciunii, vestirii Evangheliei și carității. 
 
Comunitatea parohială a salutat cu bucurie venirea noului paroh, bucurie exprimată prin cuvintele doamnei Otilia Sîrbu, cu deplina convingere că va continua un parcurs dorit tot mai mult ca parohia, loc de rugăciune, evanghelizare și caritate, să fie un punct de referință pe drumul de credință.
 
La încheierea liturghiei, noul paroh i-a mulțumit episcopului și, în același timp, și-a confirmat intenția de a fi din ce în ce mai mult slujitorul unei comunități care trebuie iubită prin rugăciune și cu o prezență care să devină cu adevărat exemplu.
 
Noul paroh a amintit, de asemenea, despre importanța Fundației „Casa Providenței”, care este un loc de caritate și iubire pentru toți cei ce zilnic necesită îngrijire, cu deplina convingere, adresându-se directorului fundației, doamnei Elena Aider, că va exista o colaborare constantă.

Astfel începe o nouă etapă în viața comunității Parohiei „Sfântul Alois Scrosoppi”, care împreună cu noul paroh pornește într-o nouă experiență de credință și fraternitate cu împărtășire și bucuria întâlnirii cu bunul Dumnezeu.

C. L.