Inițiat prin decretul nr. 15 din 06 decembrie 1994 al Mons. Anton Coșa, la acea dată Administrator Apostolic de Moldova, și aprobat oficial de către autorități prin ordinul nr. 36 din 10 mai 1995 al Serviciului de Stat pentru problemele cul...
„Evangheliile nu ne spun despre apariția lui Isus cel Înviat sfintei Fecioare”, a spus sfântul Papă Ioan Paul al II-lea într-una dintre predicile sale.
„Anul 2020 este bogat în semnificații pentru cinstitorii sfântului Ioan Paul al II-lea, întrucât anul acesta celebrăm 100 de ani de la nașterea lui Karol Wojtyła și 15 ani de la moartea sa. Și pentru dieceza noastră, data de 18 mai a.c., co...
În anul 2010, în Pakistan a fost asasinat Shahbaz Bhatti, ministru al minorităților, de confesiune creștină. La scurt timp, mama acestui om a ieșit în public și a spus că-i iartă pe asasinii fiului ei, pentru că astfel o învață evanghelia.
Credincioșii au au avut în sfârșit parte de bucuria de a participa la liturghie împreună, chiar dacă în afara bisericii, așa cum au indicat autoritățile. A fost plăcut de văzut entuziasmul preoților, dedicați pregătirii a tot ceea ce este n...
Una dintre florile care nu numai că măresc buchetul de flori adus Preacuratei, dar chiar o înnobilează pe Maria este floarea ASCULTĂRII. Da, Fecioara ascultătoare este cel mai frumos titlu de glorie pe care îl putem da Mariei. Ea este mai l...
Cuvântul lui Dumnezeu din această duminică este un avertisment pentru toți credincioșii și pentru toți cei care au primit anunțul lui Cristos, care sunt chemați să-i fie martori în lume, astfel încât fiecare discipol trebuie să se conformez...
Mater umilissima – acesta este un titlu de o extraordinară valoare pentru tezaurul culturii creștine. Aplicat în exclusivitate Mamei lui Isus, devine pentru toți creștinii motiv de bucurie și îndemn la practicarea virtuții umilinței. Maria...